Connect with us
Ce prevede legea carantinei și izolării. Modificări majore

Social

Ce prevede legea carantinei și izolării. Modificări majore

Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată joi seară de Senat, în calitate de cameră decizională. Raportul legii a fost modificat miercuri seara de senatorii juriști, care au adoptat mai multe amendamente. După adoptare, proiectul va sta în Parlament două zile, timp în care acesta poate fi contestat CCR. După cele 2 zile, legea va fi trimisă spre promulgare. De asemenea, după promulgare, legea va fi publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare trei zile mai târziu.

Ce prevede legea carantinei și izolării. Modificări majore

Votul s-a desfăşurat în plenul Senatului, grupurile parlamentare fiind în favoarea raportului Comisiei juridice. Legea a trecut cu un vot majoritar: 115 voturi pentru, 8 voturi împotrivă şi 3 abțineri. Printre cei care au votat împotrivă s-au numărat Călin Popescu Tăriceanu și Eugen Teodorovici.

Actul normativ a suferit mai multe modificări, printre care și obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate sau izolarea pacienților minori la domiciliu.

De asemenea, personalul medical detaşat, pentru cel mult 30 de zile, va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea.

Potrivit articolului 7 al proiectului de lege votat în comisie, măsura carantinei persoanelor se instituie pentru persoanele care vin din zone în care riscul epidemiologic este ridicat sau care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate de o boală infecto-contagioasă. Carantina poate fi făcută la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi.

Persoanele care nu respectă măsura carantinării la domiciliu, medicul sau organele de control recomandă iar reprezentatul DSP decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi.

Izolarea la domiciliu

Potrivit articolului 8 al proiectului de lege votat în comisie, izolarea la domiciliu se aplică atât persoanelor simptomatice, cât și celor care poartă virusul, dar nu au simptome specifice acestuia.

„Izolarea persoanelor se instituie într-o unitate sanitară pentru cel mult 48 de ore exclusiv în vederea efectuării examenelor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infecto-contagioase cu risc iminent de transmitere comunitar. La expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice, dacă se menţine riscul transmiterii unei boli infecto-contagioase cu risc de transmitere comunitară medicul recomandă prelungirea măsurii izolării persoanelor în unitatea sanitară ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la altă locaţie declarată de aceasta.”, se arată în document.

Izolarea se face la domiciliu în cazul în care nu există riscul contaminării unei alte persoane. Persoana izolată nu poate părăsi unitatea sanitară sau locaţia declarată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică. Izolarea se încheie atunci când persoana este declarată vindecată.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top