Connect with us
Mesaj emoționant pentru Luiza Melencu. Mama fetei dispărute încă este cuprinsă de durere

Social

Mesaj emoționant pentru Luiza Melencu. Mama fetei dispărute încă este cuprinsă de durere

A trecut deja mai bine de un an și jumătate de când Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu au dispărut. Autoritățile s-au dovedit a fi neputincioase în fața cazului Caracal, care a stârnit numeroase controverse, dar și suferință din partea familiei. Părinții și apropiații speră că cele două fete vor fi găsite, deși în ultima vreme nu au apărut semne prea bune, care să dea vreo speranță. Mama Luizei Melencu a transmis un mesaj sfâșietor pentru fiica ei.

Gânduri sfâșietoare pentru Luiza Melencu

Luiza Melencu a dispărut în urmă cu 1 an și 7 luni. Ea nu s-a mai întors acasă din data de 14 aprilie și, abia după 25 iulie, în urma telefonului dat de Alexandra Măceșanu, cazul Luizei a ajuns în atenția anchetatorilor. Din păcate, fata nu a mai ajuns la familia ei nici până în ziua de azi, iar principalul suspect în acest caz, Gheorghe Dincă, nu dă nicio declarație clară și refuză să spună ce s-a întâmplat cu adevărat. Mai mult, el continuă să fie arogant și a cerut din nou să citească dosarul, însă judecătorul nu i-a permis, pentru că deja a semnat că a analizat toate detaliile

Familia Luizei este răpusă de durere și crede cu tărie că fata încă trăiește. Procesul este de departe de a fi finalizat, motiv pentru care, bunicul fetei intenționează să meargă în fața Parlamentului și să facă greva foamei.

Mama Luizei a găsit puterea să posteze un mesaj pe rețelele sociale, în care îi transmite fiicei sale cât de mult o iubește. Monica refuză să creadă că fiica ei nu mai este în viață și speră că o minune o va aduce din nou în sânul familiei. Ea acuza autoritățile statului că nu și-au făcut meseria așa cum ar fi trebuit și susține că fata a fost vândută și speră că cei care i-au făcut rău vor plăti pentru faptele lor. Și avocații care reprezintă familia Alexandrei Măceșanu în instanță cred că vinovații sunt în libertate.

„Cu 1 an și 7 luni în urmă, acest șacal te-a răpit lăsând în urmă numai suferință. Suferința cea mare pentru voi au provocat-o instituțiile statului. Luiza, îngerul meu, oriunde ai fi, Dumnezeu să-ți dea putere să scapi din mâinile șacalilor care te-au vândut. E mult, dar sper ca Dumnezeu să facă o minune și pentru tine, suflet blând. Te iubesc, Lulu meu”a scris Monica Melencu pe contul de Facebook.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top