Știri
Știrile zilei 25 octombrie. Principalele știri de azi
Știrile zilei 25 octombrie 2016. Principalele știri de azi. Cele mai importante subiecte ale acestei zile.
Legea PSD de eliminare a 102 taxe nefiscale, aprobată în Camera Deputaților
Deputații au adoptat în unanimitate legea care elimină 102 taxe nefiscale, printre care și cea radio-tv. Aceasta a fost reintrodusă în plen la cererea lui Liviu Dragnea, după ce comisia de buget a decis scoaterea ei din proiect. Citește aici mai multe!
Liviu Dragnea: Cioloș și Iohannis sunt doi mincinoși
Președintele PSD Liviu Dragnea i-a criticat dur pe premierul Dacian Cioloș și pe președintele Klaus Iohannis. Reacția liderului social-democrat vine după ce PNL l-a desemnat pe Cioloș drept propunere de prim-ministru după alegerile parlamentare din decembrie. Citește aici mai multe!
Magistrații de la Curtea Constituțională au dezbătut astăzi Legea dării în plată. CCR a admis unele sesizări privind articole din această lege. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a precizat că alte sesizări au fost respinse ca inadmisibile. Peste 500 de sesizări au fost făcute de reprezentanții băncilor la acest proiect de lege. Citește aici mai multe!
Alexandru Arșinel a suferit o nouă operație la coloană: „Mă simt foarte bine”
Alexandru Arșinel a suferit o nouă intervenție chirurgicală la coloană, în urmă cu cinci zile, la un spital din Constanța. Operația vine la doar două luni după o altă intervenție chirurgicală suferită tot la coloană. Citește aici mai multe!
Explozie în Antalya, în apropiere de Camera de Comerț
O explozie a avut loc marţi dimineaţă în apropiere de Camera de Comerţ din Antalya, relatează AP. Mai multe ambulanțe s-au deplasat la locul incidentului. În jur de zece persoane au fost rănite. Citește aici mai multe!
Simona Halep, învinsă la Turneul Campioanelor
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-2, de germana Angelique Kerber, locul 1 WTA, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor de la Singapore.