Connect with us
Trei oameni au murit înecați în stațiunile de pe litoralul românesc, marți

Știri

Trei oameni au murit înecați în stațiunile de pe litoralul românesc, marți

Marea a făcut trei victime marți. Trei persoane au decedat după ce s-au înecat, igorând steagul roșu arborat de salvamari, care interzice scăldatul în mare.

Un tânăr de 18 ani şi un bărbat de circa 40 de ani au murit marţi înecaţi, în staţiunile Olimp şi respectiv Costineşti, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în acest sezon estival după ce s-au avântat în mare ajungând la 20, potrivit ISU „Dobrogea”.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa a intervenit pe Plaja Palm Beach, din staţiunea Olimp, pentru resuscitarea unui tânăr 18 ani adus la mal de salvamari, în jurul orei 9. 24, a informat purtătoarea de cuvânt a SAJ, dr. Claudia Tatarici.

Potrivit acesteia, primele manevre pentru reanimarea tânărului adus la mal în stare de inconştienţă au fost începute de salvamari la ora 10. 05, iar după după sosirea la faţa locului a echipajelor de la Ambulanţă şi SMURD au fost continuate procedurile până la ora 10.26, când a fost declarat decesul.

Între timp, o altă alarmă de salvare de la înec s-a dat în staţiunea Costineşti, unde salvamarii au anunţat că au recuperat din valuri un bărbat de aproximativ 40 de ani, aflat în stop respirator.

Conform SAJ, cadrele medicale au ajuns la faţa locului şi au început protocolul de resuscitare în jurul orei 10. 47, ulterior fiind înregistrat decesul.

Bilanțul victimelor a ajuns în cele din urmă la trei morți, după ce la Mamaia, un bărbat de 60 de ani a ignorat avertismentele salvamarilor și a intrat în apă, înecându-se.

Deşi steagul roşu a fost arborat pe mai multe plaje, iar salvamarii îi avertizează pe turişti să nu intre în mare, seria tragediilor provocate de inconştienţa unora dintre turişti continuă, din păcate.

Citește și: Tragedie la Eforie Nord. Bărbat, dispărut în mare. Câți oameni au murit pe litoral în acest sezon

Citește și: Litoral 2018: Peste 170 de poliţişti vor acţiona suplimentar pentru siguranţa turiştilor

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top