Connect with us
Jador, revenire spectaculoasă la Survivor! Faimosul este pregătit să reintre în joc

TV

Jador, revenire spectaculoasă la Survivor! Faimosul este pregătit să reintre în joc

Jador este unul dintre cei mai iubiți concurenți de la Survivor, care a reușit să cucerească inimile celor de acasă. Faimosul a trecut printr-o perioadă grea, pentru că, de trei săptămâni, nu a mai jucat deloc, ceea ce l-a stresat extrem de tare pe artist, care este foarte ambițios și dornic să câștige. Artistul a revenit în această seară pe teren și este foarte fericit și pus pe fapte mari.

Jador reintră pe teren

În urmă cu trei săptămâni, Jador s-a accidentat grav în timpul unui joc. De atunci, Faimosul nu a mai intrat pe teren din cauza faptului că piciorul său a fost afectat grav, motiv pentru care a stat la spital, sub supravegherea medicilor sau pe margine, în timp ce colegii săi jucau.

Colegii săi au fost scoși din minți de fiecare dată când Jador stătea pe tușă, dându-le indicații sau făcând comentarii și își doreau ca acesta să nu mai revină în competiție, pentru a se învăța minte. Deja se gândeau că vor putea scăpa de el și vor fi mai liniștiți.

În ciua gândurilor pe care le aveau ceilalți Faimoși, se pare că manelistul a revenit în forță. Artistul este foarte fericit că poate juca din nou și le-a transmis celor de acasă să fie mereu luptători și să nu renunțe, așa cum face și el. În spirit de luptă, Jador a mărturisit că, indiferent de cât de greu i-ar fi, chiar și cu picioarele rupte, tot nu s-ar da bătut și ar mai găsi undeva o fărâmă de speranță și ambiție.

 „Mi-am dat seama de încă un lucru de când sunt la Survivor și vreau să le spun copiilor care se uită la emisiune că oamenii care spun nu mai pot au numai eșecuri în viață, eu și dacă am picioarele rupte nu spun nu mai pot, și atunci când nu mai poți, mai poți”, a spus Jador.

Jador, țința Războinicilor azi

Jador participă azi la primul joc de imunitate al săptămânii. Deși a revenit pe teren, după ce medicii au analizat situația lui și i-au dat undă verde, se pare că Faimosul tot mai resimte durerile și șchioapătă ușor. Din acest motiv, Războinicii au pus ochii pe el și deja și-au propus să-l aleagă la joc, pentru că poate fi un adversar mai slab.

Deși nu s-a refăcut complet, Jador dă tot ce poate și nu admite să piardă, după o pauză de trei săptămâni, în care așteptarea a fost chinuitoare. Când încă mergea în cârje, Jador cerea permisiunea celor de la emisiune să joace.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in TV

To Top