Survivor România 2021. Când va începe sezonul cu numărul 2

15.10.2020
Survivor România 2021. Când va începe sezonul cu numărul 2

Survivor România 2021 se apropie cu pași repezi. Fanii așteaptă cu sufletul la gură informații despre sezonul cu numărul 2. Cel care a vorbit despre un posibil nou sezon a fost chiar prezentatorul emisiunii, Dan Cruceru.

Survivor România 2021

Primul sezon al concursului Survivor România, difuzat de postul de televiziune Kanal D s-a bucurat de un succes incredibil. Emisiunea a înregistrat audiențe colosale, și a adunat foarte mulți fani. După succesul primului sezon, toată lumea așteaptă acum vești despre un posibil al doilea sezon, mai ales că pe site-ul emisiunii, este deschisă sesiunea de înscrieri.

Cel care a dat de înțeles că urmează sezonul cu numărul 2 a fost chiar prezentatorul concursului Survivor România. Este vorba despre Dan Cruceru care a spus că la momentul potrivit, răspunsul la această întrebare va veni din partea Kanal D. Tot el a mai spus că Survivor este un proiect anual.

„Aici nu vă pot spune prea multe. La momentul potrivit, Kanal D va face anunțurile pe care foarte mulți români le așteaptă cu nerăbdare. Nici nu se terminase bine primul sezon și deja eram asaltat de sute de întrebări despre sezonul al doilea. Lucrurile se întâmplă altfel, oamenii trebuie să înțeleagă că Survivor este un proiect anual, pentru că, altfel, nu se poate păstra nivelul înalt de producție”, a declarat Dan Cruceru.

Survivor România – primul sezon

Survivor România este varianta românească a Survivor Turkey, formatul turc derivat din celebrul reality show Survivor. Versiunea românească a fost lansată pe 18 ianuarie 2020 pe Kanal D România, iar show-ul este prezentat de Dan Cruceru. Concurentul care va câștiga va primi un premiu în valoare de 250.000 lei (aprox. 50.000 de euro).

În primul sezon al emisiunii – concurs Survivor România au participat 20 deconcurenți, atât vedete, cât și sportivi, sau oameni simpli. După o competiție extrem de grea, câștigătoare a fost Elena Ionescu, fosta solistă a trupei Mandinga.