Icoana din comuna Buneşti are ceva special, o întruchipează pe Maica Domnului cu trei mâini. Icoana a devenit în scurt timp o atracție pentru pelerinii care merg spre Horezu.
În jurul misterului în care este învăluită icoana s-au născut două ipoteze. Prima este cea a profesorului Demetrie Ion care arată că în momentul în care Irod ar fi dat ordin să fie uciși toți pruncii născuți în Nazaret, Maica Domnului l-a protejat pe pruncul Iisus să nu cadă victimă urgiei regelui Iudeii.
Ce-a de-a doua profeţie este susținută de biserică şi are ca centru povestea Sfântului Ioan Damaschin. Povestea icoanei este similară cu cea aflată pe Muntele Athos. Potrivit acesteia, o icoană a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfântului Ioan Damaschin și o avea în casa lui din Damasc, chiar când fusese întâiul sfetnic al stăpânitorului saracinilor, califul musulman Ualid.
Sfântul Ioan Damaschin a ținut cuvântările pentru apărarea icoanelor, iar iconoclaștii i-au tâiat mâna dreaptă. Atunci, Sfântul ținând mâna sa tăiată, a căzut înaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerând să-l vindece, iar mâna i s-a lipit la loc.
Drept mulțumire și recunoștință, Sfântul Ioan a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână din argint, în partea de jos, astfel încât să dea impresia că Maica Domnului are o a treia mână.
„Această troiță este de fapt simbolul nostru, ne ocrotește comuna așa cum a ocrotit în ultima sută de ani drumeții care mergeau pe drumul Horezului dinspre Râmnicu Vâlcea. Troița era așezată la loc cu popas, aici era și un han și creștinii se închinau la această icoană minunată, reprezentând-o pe Maica Domnului cu trei mâini și care-l ține în brațe pe pruncul Iisus. Primăria s-a ocupat de reabilitarea picturii din fonduri proprii, am amenajat un spațiu verde în jurul acestei troițe”, a declarat Viorel Radi, primarul comunei.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T19:12:09+02:00 19:12
Acest site foloseste cookies.
Read More