Un şofer în vârstă de 40 de ani a fost oprit de poliţişti doar după ce au tras focuri de armă, acesta gonind pe străzile din Mangalia, unde a forţat şi barajul format de oamenii legii, scrie MEDIAFAX.
Şoferul de 40 de ani, din Bucureşti a forțat două baraje ale polițiștilor constănțeni, care încercaseră să-l oprească pentru un control de rutină şi a fost oprit după ce a gonit aproximativ 30 de kilometri și numai după ce oamenii legii au folosit armamentul din dotare.
Potrivit anchetatorilor, duminică dimineață, în jurul orei 08.00, un echipaj de poliție a încercat să oprească în municipiul Mangalia șoferul unui autoturismde lux, dar conducătorul auto nu a oprit la semnalul echipajului și a continuat deplasarea în viteză.
La intrarea în Eforie Nord el a forțat un baraj al Poliției, format din două autospeciale și o motocicletă, una dintre autospeciale fiind zgâriată ușor.
Ulterior, în zona podului de la Agigea, un alt baraj al poliției a reușit să-l oprească pe șofer, dar numai după ce un polițist a efectuat un foc de avertisment în plan vertical.
Bărbatul a fost dus la sediul Poliției din Mangalia pentru a fi testat și ulterior sa fie luate măsurile legale împoriva sa.
Acest site foloseste cookies.
Read More