Un bărbat din Vaslui a murit la o reuniune a PMP. Desfășurarea a fost organizată la proprietatea liderului filialei, Corneliu Bichineţ. Acesta se întorsese cu o parte dintre membrii de partid dintr-o acţiune electorală şi stătea la masă cu aceştia, relatează news.ro.
Martorii au sunat imediat la 112, însă medicii nu au mai putut face nimic.
”Medicul de pe ambulanţă ne-a sesizat că s-a constatat decesul, după efectuarea manevrelor de resuscitare. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au fost informaţi de către rude că bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale. Din acest motiv medicul care a intervenit a considerat că nu reprezintă un caz medico-legal care să necesite autopsia”, a declarat, marţi, pentru News.ro, responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
”În timp ce stăteam la masă, afară, la gard, striga cineva tare, nedesluşit, iar câinii din curte lătrau puternic. Unul din cei cu care mă aflam la masă s-a dus să vadă ce se întâmplă, iar când a venit a spus că cineva, într-o stare nu prea bună, care se simte rău, este la poartă.
I-am spus unui băiat să-l aducă pe om în curte, dacă nu este în regulă. Domnul Scafaru (Dumitru Scafaru n.r.) a ajuns în camera unde eram noi, l-am recunoscut, însă n-am reuşit să ne înţelegem. I-am lăsat pe masă farfuria din care voiam să mănânc eu. La masă nu era scaun. Trei dintre membrii de partid cu care mă aflam l-au văzut cum a încercat să mănânce şi, fulgerător, omul s-a prăbuşit. Cineva l-a prins în braţe, altfel ar fi căzut pe gresie.
Citește și: Cornel Sămărtinean, candidat din partea PMP la alegerile parlamentare, implicat în accident
Câţiva dintre cei cu prezenta de spirit l-au resuscitat afară, pe terasă, iar cineva a sunat imediat la 112. Cei de la SMURD au ajuns rapid la faţa locului şi cred că l-au resuscitat în ambulanţă câteva zeci de minute”, a declarat Corneliu Bichineţ.
Liderul PMP a negat faptul că ar fi oferit mâncare şi băutură cu scopuri electorale.
Acest site foloseste cookies.
Read More