Connect with us

Știri

iPhone 8/iPhone X va fi lansat azi. Care sunt cele mai noi DETALII

Tim Cook, CEO-ul Apple, va urca astăzi pe scena amfiteatrului denumit în memoria fondatorului Steve Jobs din noul sediu, evenimentul marcând un nou capitol pentru cea mai valoroasă companie de tehnologie din lume.

Pentru prima dată, Apple va lansa trei smartphone-uri, unul dintre acestea fiind un model premium, iPhone X, care va costa cu mult peste celelalte două modele din gamă, iPhone 8 şi iPhone 8 Plus, şi poate chiar mai mult şi decât restul smartphone-urilor de pe piaţă.

Noile smartphone-uri Apple nu vor fi o atracţie doar pentru consumatori, ci şi pentru investitori. Dispozitivele iPhone generează două treimi din vânzările Apple, fiind astfel critice pentru companie.

Pentru prețul iPhone X, cel mai des a fost vehiculată suma de 1.000 euro

Noile modele iPhone se vor lansa exact în perioada de vârf de vânzări – ultimul trimestru al anului, lansarea putând contribui şi la creşterea vânzărilor celorlalte produse Apple.

Întregul business al Apple se bazează pe iPhone-uri – acestea sunt utilizate pentru a controla decodorul Apple TV şi boxa HomePod care urmează să fie lansată, şi sunt interconectate şi cu ceasurile inteligente Apple Watch, precum şi cu tabletele iPad şi laptopurile Mac.

The Telegraph scrie că iPhone X va costa aproximativ 1000 de lire sterline, poate chiar mai mult, în timp ce iPhone 8 şi iPhone 8 Plus vor avea costuri apropiate de actualele preţuri ale iPhone 7 şi iPhone 7 Plus, adică între 599 de lire sterline şi 719 lire sterline.

Compania americană are de asemenea în plan să lanseze o nouă versiune a ceasului inteligent Apple Watch care se va putea conecta la reţele de internet wireless, precum şi o variantă îmbunătăţită pentru set-top box-ul Apple TV.

Evenimentul urmează să fie transmis live AICI

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top