Connect with us
Acte necesare pentru înmatricularea auto. Tot ce trebuie pentru un dosar complet

Utile

Acte necesare pentru înmatricularea auto. Tot ce trebuie pentru un dosar complet

Orice mașină, indiferent că este nouă sau a fost cumpărată la mâna a doua, trebuie să fie înmatriculată pe numele actualului proprietar. Înmatricularea unei mașini este obligatorie pentru proprietarii de autovehicule. În caz contrar, neînmatricularea atrage pedepse grave. Află de ce acte ai nevoie pentru a-ți înmnatricula mașina.

Acte înmatricularea auto

Înmatricularea este obligatorie pentru orice autoturism. Acest procedeu nu este deloc unul costisitor și nici complicat, atâta timp cât ai toate actele necesare în dosar. Prețul va crește doar dacă mașina este adusă din străinătate, deoarece este necesar în plus actul de autenticitate, care se obține de la RAR.

Înmatricularea se face pe baza datelor de identificare a proprietarului și și a plăcuțelor de înmatriculare ale mașinii. După terminarea procesului, proprietarul va primi un certificat de înmatriculare.

După ce dosarul este gata, acesta se depune la DRPCIV. Programarea se poate face fie față în față, fie online, având în vedere situația actuală din România.

Iată de ce acte ai nevoie:

  • Cererea de înmatriculare: tipizatul este gratuit şi se poate descărca online sau obţine de la DRPCIV.
  • Fişa de înmatriculare a vehiculului: se poate descărca online. În Bucureşti, aceasta nu se mai solicită nici pentru persoane fizice, nici pentru persoane juridice. În locul acestuia se foloseşte Contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport.
  • Cartea de identitate a vehiculului (CIV) – original şi copie.
  • Certificatul de înmatriculare al fostului proprietar (dacă este cazul) în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate, în original. ITP-ul trebuie să fie în termenul de valabilitate.
  • Documentul care atestă dreptul de proprietate, în original şi în copie. Trebuie ştampilat de ambele organe fiscale, al vânzătorului şi al cumpărătorului. În cazul maşinilor care au mai fost înmatriculate se completează Contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport.
  • Actul de identitate al solicitantului (original şi copie).
  • Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pe numele noului proprietar (copie).
  • Dovada de plată a contravalorii certificatului de înmatriculare. Se poate plăti pe loc.
  • Plăcuţele cu numărul de înmatriculare vechi.
  • Certificatul de autenticitate emis de Registrul Auto Român (RAR) – numai în cazul unui autoturism adus din străinătate. Costul este de 450 de lei. Într-un articol anterior am descris paşii care trebuie urmaţi pentru obţinerea Certificatului de autenticitate.
  • Documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în original, precum şi plăcuţele de tranzit sau dovada că maşina a fost adusă pe platformă (în cazul maşinilor aduse din străinătate).
  • Dovada plăţii TVA pentru maşinile aduse din UE, în cazul în care autoturismul va fi înmatriculat de o firmă neplătitoare de TVA sau de o persoană fizică. Formularul se numeşte ”Certificat privind atestarea plăţii TVA în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport”.
  • Copie după certificatul de înregistrare a societăţii – pentru persoane juridice.
  • Împuternicire/delegaţie – este necesară chiar dacă actele sunt depuse de asociatul unic al societăţii.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Utile

To Top