Connect with us
Regizorul Andrzej Wajda a murit la vârsta de 90 de ani

Externe

Regizorul Andrzej Wajda a murit la vârsta de 90 de ani

Regizorul polonez Andrzej Wajda a murit. Acesta a fost recompensat cu Palme d’Or pentru filmul ”Omul de fier” în 1981 şi cu un Oscar pentru contribuţia adusă cinematografiei în 2000, potrivt news.ro.

Recent, cineastul a fost internat, iar surse neoficiale au precizat că a murit după ce plămânii săi ar fi cedat.

În şase decenii de carieră, Andrzej Wajda a realizat peste 40 de lungmetraje. Multe dintre ele, precum ”Canalul” (1957), ”Omul de marmură” (1977), ”Omul de fier” (1981) şi ”Katyn” (2007) au fost inspirate de perioada comunistă şi de istoria comunistă a Poloniei.

Ultimul film al lui Wajda, ”Powidoki” (2016), spune povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski, care a avut de suferit din cauza regimului stalinist din Polonia. Prin acest proiect cinematografic regizorul a spus că şi-a dorit să avertizeze legat de intervenţia statului în artă.

Filmul este propunerea Poloniei pentru o nominalizare la categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2017.

Patru dintre creaţiile lui Wajda au fost nominalizate la această categorie. ”Omul de fier” a câştigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 1981.

”Bunul Dumnezeu a dat regizorului doi ochi – unul pentru a se uita prin camera de filmat şi celălalt pentru a fi alert la tot ce se întâmplă în jurul lui”, spunea Andrzej Wajda.

Andrzej Wajda s-a născut pe 6 martie 1926, în oraşul Suwalki (Polonia). Tatăl său s-a numărat printre victimele masacrului armatei sovietice asupra intelectualilor polonezi care a avut loc în 1940, în pădurea Katyn.

Wajda a încercat să meargă pe urmele tatălui său, dar a fost respins de Academia Militară, astfel s-a alăturat rezistenţei poloneze, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondia. A studiat apoi pentru a deveni pictor, iar în 1955 şi-a făcut debutul ca regizor, cu ”O generaţie”, după ce a urmat cursurile şcolii de film de la Lodz. ”O generaţie”, ”Canalul” şi ”Cenuşă şi diamante”, a căror acţiune este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fac parte dintr-o trilogie despre viaţa în Polonia în vremea războiului.

După căderea comunismului, în 1989, Wajda a putut realiza filmul despre masacrul din pădurea Katyn. ”Nu credeam că o să trăiesc să văd Polonia o ţară liberă”, declara Wajda în 2007, într-un interviu acordat Associated Press. ”Credeam că o să mor în acel sistem. A fost atât de surprinzător şi de extraordinar că am trăit să văd libertatea”, a mai spus el.

După primele alegeri libere, care au avut loc în 1990, Andrzej Wajda a fost senator timp de doi ani.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top