Sport
TENIS România – Belgia biletele au fost puse în vânzare
Biletele pentru meciul de tenis dintre România și Belgia au fost puse în vanzare.
Federația Română de Tenis a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că au fost puse în vânzare biletele pentru întâlnirea România – Belgia, contând pentru turul I al Grupei Mondiale II a FED CUP by BNP Paribas.
Preţul unui bilet este de 90 de lei/zi – Categoria 2 (Tribună), respectiv 150 lei/zi – Categoria 1 (Lojă tribună).
Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.
Întâlnirea dintre România şi Belgia, meci din primul tur al Grupei Mondiale II, are loc în perioada 11-12 februarie 2017, în Sala Polivalentă din București.
Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (11 februarie), urmând ca duminică (12 februarie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și, dacă mai este necesar, meciul de dublu.