Connect with us
Mai multe drumuri județene din Constanța și Tulcea au fost afectate de viscol. Echipajele de deszăpezire au fost nevoite să intervină.

Știri

Viscol în Constanța și Tulcea. Mai multe drumuri, blocate de zăpadă

Viscolul de vineri a afectat grav numeroase drumuri județene din Constanța și Tulcea. Mai multe autoturisme au rămas înzăpezite pe DJ 226 B, între localitățile Pantelimon și Crucea. Echipajele de deszăpezire au intervenit pentru a le debloca.

În cursul amiezii, alte mașini au rămas blocate pe drumurile județene din Constanța, având nevoie de intervenția echipajelor de deszăpezire. O ambulanță cu pacient a rămas blocată în omăt în zona localității Șipote, Regia Județeană de Drumuri fiind nevoită să intervină scoaterea autovehiculelor din zăpadă.

Totodată, vineri seara se înregistrează probleme din cauza viscolului și pe drumurile județene din Tulcea.

Drumuri afectate de viscol în Tulcea

Sunt afectate de viscol mai multe tronsoane de drumuri naţionale din judeţul Tulcea, conform Poliţiei Române. Acestea sunt: DN 22 A între kilometrii 5-11, DN 22 A – kilometrii 50-69, DN 22 (E 87) de kilometrii 227 şi 250, la limita cu judeţul Constanţa, DJ 222 Jurilovca  – DN 22 (E 87), DJ 222 Ceamurlia de Sus – Casimcea, DJ 222B Ceamurlia de sus – Stejaru şi DN 22 F Nalbant – Izvoarele.

Conform reprezentanților RAJDP, unele suluri de zăpadă depuse pe șosea depășeau 40 de centimentri.

Citește și: Cum va fi vremea de Revelion 2017. Prognoza meteo pentru 1 și 2 ianuarie

Reamintim că ANM a emis o avertizare cod galben de viscol pentu județele Constanța, Ialomița și Călărași, valabilă până sâmbătă, la ora 8.00.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top