Connect with us
Cod galben de ninsori și vânt puternic, pentru aproape jumătate de țară

Știri

Cod galben de ninsori și vânt puternic, pentru aproape jumătate de țară

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare Cod galben de lapoviţă, ninsoare, polei şi intensificări ale vântului. Valabilă până marţi după-amiază, atenționarea include 19 judeţe din Oltenia, Muntenia şi Banat, precum şi în municipiul Bucureşti.

Astfel, în intervalul 19 martie, ora 18:00 – 20 martie, ora 15:00, în Banat, în cea mai mare parte a Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, începând de luni seara (19 martie) şi până marţi dimineaţa (20 martie).

Cod galben de ninsori și vânt puternic, pentru aproape jumătate de țară

Temporar vor fi mai ales ninsori moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Îndeosebi în sudul Olteniei se va forma polei, iar pe arii relativ extinse în Muntenia, în special seara şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (19/20 martie), vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă.

Și local se va semnala polei, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă în general de 10 – 15 centimetri.

În Dobrogea vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, izolat mai însemnate cantitativ, în jur de 15 – 20 l/mp, şi se va produce polei. Temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 50 – 55 km/h, mai mari în zona montană înaltă, dar şi pe litoral pe parcursul zilei de marţi (20 martie), unde vor atinge 65 km/h.

Pe de altă parte, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), la nivelul întregii ţări, va rămâne în vigoare informarea meteo de ninsori, polei, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece.

În intervalul 19 martie, ora 13:30 – 20 martie, ora 20:00, vor fi perioade cu precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în cea mai mare parte a ţării, astfel că pe arii restrânse se va forma polei şi local se va depune strat de zăpadă.

Vântul va depăși 80 km/h

Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea şi informarea emise luni.

CITEȘTE ȘI: Cod portocaliu de inundații, până marți după amiază. Care vor fi zonele vizate:

Trafic aerian în condiţii de iarnă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Ce se întâmplă în cazul a 30 de curse aeriene

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top