Știri
Sibiu: Primul aeroport din ţară care va avea o bibliotecă pentru pasageri
În premieră pentru aeroporturile din România! Pasagerii care vor zbura pe Aeroportul Internaţional din Sibiu vor avea ocazia, începând de miercuri, 25 iulie, să împrumute o carte chiar din aerogară, pe care sunt rugaţi să o returneze ulterior, acesta fiind primul aeroport din ţară
care va avea o bibliotecă pentru călători, a anunţat printr-un comunicat, Biblioteca Judeţeană ASTRA, de unde vor fi aduse cărţile în zona Sosiri.
„Reader on Board | Cititor la Bord este o iniţiativă inedită, în premieră în România, a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu. Motto-ul campaniei, Citeşte şi descoperă Lumea!,
defineşte perfect obiectivul principal al acţiunii susţinute de Aeroportul Internaţional Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al partenerilor de proiect, EduCab şi KeepCalling.
Care este scopul acestei biblioteci
Cele 1.500 de u.b. (unităţi de bibliotecă) care alcătuiesc fondul de carte în limbile română, engleză, franceză, spaniolă, sunt puse la dispoziţia pasagerilor Aeroportului Internaţional Sibiu, în regim gratuit, cu scopul încurajării lecturii în spaţii neconvenţionale şi a petrecerii timpului de aşteptare într-un mod plăcut şi util”, arată organizatorii proiectului.
Citește și: Grevă de avertisment la aeroport. Lista zborurilor afectate de protestul angajaților
Cititorii pasageri sunt rugaţi să returneze cartea la următoarea călătorie, în Raftul Cititor la Bord de pe Aeroportul Internaţional Sibiu sau, direct, la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu din strada George Bariţiu, nr. 7, Sibiu.
Organizatorii proiectului nu precizează ce vor face în cazul pasagerilor care nu vor mai avea ocazia să călătorească la Sibiu şi vor zbura cu cărţile în avion.
Istoricul aeroportului din Sibiu
Aeroportul Internațional Sibiu este amplasat la 3 km vest de municipiul Sibiu, la o altitudine de 443 m și deservește Sibiul și împrejurimile acestuia. Aeroportul Sibiu a fost construit din rațiuni militare la începutul anilor 1940.
Inaugurarea aeroportului pe amplasamentul actual s-a făcut în 1943 și la doar un an mai târziu începeau cursele regulate către București, Brașov, Oradea și Târgu Mureș.
În 1959 a fost dată în exploatare o nouă clădire a aerogării, compusă din parter, etaj, turn de control și sală de așteptare, iar mai apoi, în 1970, a fost dat în exploatare balizajul și dispozitivul luminos de apropiere, iar în 1975 clădirea radarului împreună cu instalațiile aferente.
În 1992 aeroportul a fost declarat internațional, primele destinații fiind München și Stuttgart.
În perioada 2006-2008 aeroportul a fost modernizat și extins printr-o investiție totală de 77 milioane de euro. După finalizarea lucrărilor de extindere, aeroportul din Sibiu are capacitatea de a opera aeronave de mari dimensiuni.