Știri
Poliţia confirmă că Dodon a fost transportat de urgenţă la spital, în urma unui accident rutier
Poliţia confirmă că Dodon a fost transportat de urgenţă la spital, în urma unui accident rutier
Chişinău, 9 sep /Agerpres/ – Poliţia din Republica Moldova a indicat oficial că preşedintele Igor Dodon se afla într-una din maşinile implicate în accidentul rutier care a avut loc la Străşeni şi că a fost transportat de urgenţă la spital, alături de doi membri ai familiei sale, relatează duminică Radio Chişinău.
Nu se ştie deocamdată despre cine este vorba mai exact şi care este starea lor de sănătate în acest moment.
Dodon se afla într-una din cele două maşini ale coloanei oficiale, implicată astăzi într-un accident rutier, potrivit paginii oficiale de Facebook a poliţiei, care nu oferă mai multe detalii.
Ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu, a declarat pentru Radio Chişinău că mai mulţi medici s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda primul ajutor.