Connect with us
Adrian Țuțuianu, atac dur la Codrin Ștefănescu, Dan Voiculescu și Antena 3

Știri

Adrian Țuțuianu, atac dur la Codrin Ștefănescu, Dan Voiculescu și Antena 3

Noi înregistrări controversate cu vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu au fost difuzate de România TV.

Aflat la o întâlnire în Găești, acesta a spus că Dan Voiculescu, patronul Intact, ar dori amnistie pentru a putea candida la europarlamentare și că „puciștii din PSD” au fost „interziși” la Antena 3, în urma unei plăți de 2 milioane de euro „pentru publicitate”.

„De ce este, de exemplu, foarte agresivă Antena 3 împotriva noastră? Pentru că ginerele lui Voiculescu e trei ani condamnat. Alexandrescu ăla, pe RCS-RDS, iar el ar dori, Voiculescu, să-i fie amnistiată pedeapsa de 10 ani să candideze la Parlamentul European.

La Antena 3 n-am mai putut să ieșim că s-au plătit 2 milioane de euro pentru publicitate cu 3 zile înainte.

Eu trebuia să fiu joia trecută la ora 18 la Sandra Stoicescu, nu m-au mai vrut. De fapt, trebuia să fie Paul Stănescu la Sandra Stoicescu. La 11 i-a zis da, la 14 l-a sunat și i-a spus “Îmi pare rău, conducerea postului nu-mi permite să mă implic în asta”. Ar trebui să înțelegeți foarte bine cum s-a întâmplat cu Antena 3. La unii n-am vrut să mă duc. N-am vrut să mă duc la Realitatea”, a spus Țuțuianu, conform unor înregistrări difuzate de România TV.

Codrin Ștefănescu, pus la zid de Adrian Țuțuianu

De acuzațiile lui Țuțuianu nu a scăpat nici Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD.

Vicepreşedintele PSD şi liderul organizaţiei din Dâmboviţa le povestea colegilor de la Găeşti, în luna septembrie, cum l-a înjurat pe Codrin Ştefănescu în sediul PSD, „de am spart geamurile de la Kisseleff”. Motivul ar fi că secretarul general adjunct al PSD ar fi dat telefoane în teritoriu în care le spunea social-democraţilor să atace deciziile lui Ţuţuianu în Consiliul Judeţean.

În replică, Codrin Ştefănescu a declarat că este „o invenţie totală” a lui Ţuţuianu şi că acesta „vede numai conspiraţii galactice”, deşi a fost, alături de Gabriela Firea, unul dintre autorii scrisorii prin care a cerut demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD.

Citește și: Noi înregistări explozive cu Țuțuianu. Ce spune despre Olguța Vasilescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top