Știri
Moțiunea de cenzură contra Guvernului Dăncilă, RESPINSĂ azi în Parlament
Moţiunea de cenzură intitulată ”Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost dezbătută şi supusă votului joi, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.
La dezbaterea din Parlament a participat şi premierul Viorica Dăncilă, dar și Liviu Dragnea.
Update: Parlamentul a respins joi, în ultima zi a sesiunii parlamentare, moțiunea de cenzură a opoziției, intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, rușinea României!”.
Senatorii și deputații PSD, ALDE și UDMR s-au aflat în sală însă nu și-au exprimat votul, astfel că moțiunea pleca din start fără șanse de reușită.
Au fost 161 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, mai puține voturi decât semnăturile strânse – 163, și mai puține decât voturile strânse la moțiunea din luna iunie, când au fost 166.
Știre inițială
Documentul este semnat de 163 de parlamentari şi este citit în plen de deputatul USR Claudiu Năsui.
Parlamentarii Opoziţiei îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că toate angajamentele din programul de guvernare au fost amânate după 2021.
Opoziţia mai acuză „schingiuirea sistemului de justiţie, care dă mari dureri de cap liderilor PSD”.
Pentru adoptarea moţiunii de cenzură este nevoie de votul a minim 233 de parlamentari.
Votul va fi secret cu bile. În sală sunt prezenţi 256 de parlamentari.
Șanse aproape zero pentru ca moțiunea de cenzură să treacă
Cel mai probabil, moțiunea nu va trece, având în vedere că parlamentarii Opoziției sunt în minoritate față de coaliția PSD-ALDE, iar UDMR a anunțat că nu va vota la moțiune.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a solicitat joi ca, după votul pe moţiunea de cenzură, să se facă o şedinţă de Birouri permanente reunite, pentru a se discuta despre cele două declaraţii propuse de liberali pe tema Justiţiei şi a situaţiei economice.
Intervenţia acesteia a avut loc după reluarea şedinţei de plen, la revenirea în sală a parlamentarilor PSD.
„O să votăm această ordine de zi, însă să ştiţi că aşa se întâmplă când există lideri de grup neexperimentaţi şi plini de pasiune care vă scot colegii din sală.
A fost un gest stupid, din punctul meu de vedere, şi vă solicit să acceptaţi să facem imediat după această şedinţă de plen, după votul la moţiunea de cenzură, o şedinţă de Birouri reunite Cameră – Senat, pentru a discuta introducerea pe ordinea de zi a celor două declaraţii înregistrate de PNL, susţinute de ceilalţi colegi din Opoziţie, care să fie discutate de urgenţă într-o primă şedinţă de plen reunit”, a spus Gorghiu.