Externe
OMS avertizează că ridicarea rapidă a restricțiilor poate avea urmări grave
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a vorbit marți despre ridicarea măsurilor împotriva răspândirii infecției cu coronavirus. Astfel, OMS avertizează că relaxarea restricțiilor ar putea fi catastrofală și va determina o recrudescenţă a infectărilor, dacă acest demers nu va fi făcut treptat. Astfel, responsabilii pentru măsurile de prevenție ar trebui să analizeze cu atenție situația. Vor trebui să ia cele mai înțelepte măsuri, deși populația este tot mai nemulțumită de izolare.
OMS avertizează că ridicarea rapidă a restricțiilor poate avea urmări grave
Takeshi Kasai, director regional pentru Pacificul de Vest în cadrul OMS, susține că ridicarea măsurilor ar trebui să fie făcută gradual. În caz contrar, numărul infectărilor ar putea izbucni. Semnalul de alarmă vine în contextul în care tot mai multe țări au pus în aplicare planuri de ieșire din izolare.
„Măsurile de izolare s-au dovedit eficiente. Oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru a adopta un stil de viaţă diferit, care să permită funcţionarea societăţii, dar şi ţinerea sub control a răspândirii coronavirusului.”, a spus Takeshi Kasai.
Astfel, trebuie să ne adaptăm la felul în care trăim, cel puțin până când va fi descoperit un vaccin. Trebuie să respectăm în continuare măsurile deja impuse sau cele care vor veni. De asemenea, și sistemul medical va suferi modificări majore odată cu desfăşurarea epidemiei.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS: „Ce e mai rău abia urmează. Haideți să prevenim o tragedie! Ne confruntăm cu un virus pe care mulți încă nu-l înțeleg. Multe țări foarte dezvoltate au tras concluzii greșite pentru că n-au știut despre ce e vorba și au intrat în încurcătură. Noi am avertizat chiar și statele dezvoltate, le-am spus că acest virus le va lua prin surprindere. Și așa a fost!”
OMS a mai transmis marți că încă nu s-a aflat sursa acestei boli. Cu toate acestea, dovezile disponibile sugerează o origine animală a noului coronavirus.
Donald Trump a declarat săptămâna trecută că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus ar putea să provină dintr-un laborator din Wuhan, centrul Chinei, considerat ca fiind locul de unde a pornit pandemia de COVID-19.
Kasai avertizează, de asemenea, că epidemia nu ar trebui să sisteze campaniile de vaccinare. În caz contrar, regiunea Pacificului de Vest s-ar putea confrunta cu o nouă criză; poliomielita, rujeola şi rubeola pot amenința din nou. În acest moment, sistemul sanitar este deja suprasolicitat.