Locale
Racla cu moaștele Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrală. Decizie istorică
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă, anul acesta, din catedrala Mitropolitană din Iași. Este o decizie istorică, pentru că, până acum, în fiecare an, înainte de 14 octombrie, moaștele Cuvioasei erau scoase din Mitropolie, pentru pelerinaj. Dată fiind explozia de infectări cu noul virus, acest lucru nu va mai fi posibil.
Racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva rămâne în Catedrală
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană. Aceasta urma să fie scoasă pe 8 octombrie, pentru pelerinajul credincioșilor. Numărul mare de infectări cu noul virus, în județul Iași, a dus la impunerea unor serii de restricții, unele vizând, în mod direct, tradiționalul pelerinaj de pe 14 octombrie.
Astfel, racla va rămâne în interiorul Mitropoliei Iași, conform unei Hotărâri adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Anul acesta, nimeni din afara Iașului, nu va avea voie să participe la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Cei care vor fi prezenți, vor trebui să păstreze între ei distanța de 1,5 metri și nu vor avea contact direct cu racla cu Moaștele Cuvioasei.
În aceste zile, pe teritoriul Municipiului Iași se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
Totodată, la intrarea în Ansamblul Mitropolitan, credincioșii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe care îl vor pune la dispoziție organizatorii evenimentului religios.
Tot organizatorii trebuie să facă triajul observațional al pelerinilor.
Un an cu totul diferit
În acest an, hramul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași va fi complet diferit. Primarul Iașului, Mihai Chirica a declarat că nu va mai avea loc masa pelerinilor din ziua hramului, și că la slujba de pe 14 octombrie vor avea acces doar 500 de persoane.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a precizat că s-a introdus interdicția staționării pelerinilor atât în Catedrală, cât și în curtea acesteia.
Fluxurile au fost organizate astfel încât persoanele venite să se închine să nu se intersecteze cu pelerinii care au trecut pe la moaște.
Preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al instituției bisericești a transmis un mesaj pentru credincioșii din întreaga țară, care nu vor putea participa la pelerinajul din acest an.
„Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iasi să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună. De exemplu, pot citi acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva cu nădejdea că ea le va asculta cererile asa cum a făcut-o si atunci când ei au putut să ajungă lângă racla ei. Cu sigurantă pentru acesti pelerini avem nădejde că va veni si clipa când vor putea să ajungă din nou la Iasi Sfintele Moaste ale Sfintei Cuvioase Parascheva.”, a declarat preotul Constantin Sturzu.