Connect with us
Klaus Iohannis, declarații după întâlnirea cu noul premier. Vine prima tranșă de teste rapide

Știri

Klaus Iohannis, declarații după întâlnirea cu noul premier. Vine prima tranșă de teste rapide

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o întâlnire de lucru cu prim ministru interimar al României. Șeful statului, cu Nicolae Ciucă, Raed Arafat și alți specialiști, s-au întâlnit pentru a discutat despre pașii care trebuie făcuți în continuare în lupta contra coronavirusului.

300 de ventilatoare pentru secțiile ATI din țară

După întâlnirea de la Palatul Cotroceni, șeful statului a susținut o scurtă conferință de presă în care a punctat câteva subiecte de interes pentru români.

Iohannis a spus că alegerile au trecut și că atenția trebuie să revină exclusiv pe gestionarea pandemiei provocare de coronavirus. Președintele a precizat că sunt câteva vești bune pe care românii trebuie să le afle. În primul rând, în următoarele zile, în țara noastră vor ajunge aproximativ 300 de ventilatoare cu ajutorul cărora se va extinde capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă.

„Tocmai s-a încheiat o ședință de lucru pe care am avut-o cu domnul Nicolae Ciucă, prim ministru interimar, cu Ministrul Sănătății, secretarul de stat Arafat și alți specialiști. Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenția s-a mutat pentru puține zile pe altceva, pandemia nu a dispărut”, a declarat șeful statului.

În al doilea rând, șeful statului a spus că în mai puțin de o săptămână, va ajunge în țarî prima tranșă din cele 3 milioane de teste rapide. De asemenea, la acest moment sunt în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen pentru pacienții cu forme grave de coronavirus.

pași importanți făcuți în pregătirea campaniei de vaccinare.

„Sunt câteva vești bune. Sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile, și se va extinde capacitate secțiilor de Terapie Intensivă. În mai puțin de o săptămână va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate și pentru a veni în sprijinul pacienților cu forme grave, sunt în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen”. a mai precizat președintele.

Nu în ultimul rând, Iohannis a spus că s-au făcut pași importanți în pregătirea campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului și că despre asta va vorbi în zilele următoare.

Astăzi, prim ministru interimar al României, Nicolae Ciucă a făcut primele declarații de la numirea în funcție. Acesta a spus că, urmare a deciziei președintelui României, începând de ieri a preluat conducerea interimară a Guvernului până la formarea noului executiv.

Noul prim ministru a precizat că în perioada următoare va continua să focalizeze atenția Guvernului pe prioritățile legate de gestionarea pandemiei de COVID-19 și punerea în aplicare a strategiei de vaccinare.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top