Connect with us
Romania - Muntenegru, in preliminariile CM 2018. Vezi aici ce scor se inregistreaza in timp real. Live Text si Video la meciul din 4 septembrie 2016.

Sport

Romania – Muntenegru: SCOR FINAL 1-1. Stanciu a ratat un penalty in ultimul minut

Romania Muntenegru Scor  final 1-1

Update, ora 23.41: Stanciu rateaza si meciul se termina egal, scor 1-1. Jucatorul lui Anderlecht a trimis peste poarta.

Vezi aici rezumatul video!

Update, ora 23.38: PENALTY ROMANIA!

Update, ora 23.33: A intrat Keseru in locul lui Stancu. Cinci minute de prelungiri

Update, 23.31: Gol Muntenegru. Gol Jovetic. Muntenegreanul a marcat cu capul dupa o lovitura libera.Minutul 85

Update, 23.28: Gol Romania! Gol Adi Popa in minutul 83!

Update, ora 23.15: Modificare la Muntengru: A iesit Vesovic a intrat Kojasevic

Update, ora 23.19: A intrat Adi Popa, a iesit Bicfalvi. Minutul 75.

Update, ora 23.16:  Corner Romania si faza periculoasa in careul Muntenegrului, insa fara rezultat pe tabela de marcaj.

Update, 23.13: Schimbare la Romania: A iesit Andone, a intrat Torje. Cel mai probabil, Stancu va fi avansat varf de atac.

Update, 23.12: Schimbare la Muntenegru, a iesit Bakic, a intrat Mugosa.

Update, 23.08: Romania incepe sa puna presiune la poarta muntenegrenilor.

Update, 23.05: Lovitura libera pentru Romania si OCAZIE STANCIU. Bozovic are o parada excelenta!

Update, ora 22.58: Nicusor Stanciu rateaza executia, dupa ce a primit o pasa ideala de la Stancu, in interiorul careului. Este minutul 55.

Update, ora 22.51: Cartonas galben pentru Andone in debutul celei de-a doua reprize.

Update, 22.47: A inceput repriza secunda. Lovitura de start a apartinut tricolorilor. Nu s-a efectuat nicio schimbare in ambele tabere.

Update, 22.32: Pauza la Romania – Muntenegru, scorul este 0-0.

Update, 22.25: S-au scurs 40 de minute din prima repriza. Din pacate, avem parte de un joc framentat, lipsit de spectacol. Moti a vazut si el catonasul galben.

Update, 22.15: Suntem in minutul 30 si tabela indica in continuare scor alb. „Tricolorii” nu reusesc sa sparga blocajul defensiv al jucatorilor din Muntenegru. Simic a incasat un cartonas galben pentru un fault la Andone.

Update, ora 22.07: Ocazie Romania! Portarul Bozovic blocheaza sutul lui Florin Andone. Nicusor Stanciu a pasat foarte bine pentru atacantul care evolueaza in Spania.

Update, ora 22.00: Corner Romania, insa portarul Bozovic nu are probleme.

Update, ora 21.57: S-au scurs 11 minute din meci si scorul este 0-0. Avem parte de o partida foarte echilibrata pana acum.

Update, ora 21.53: Ocazie Romania! Sapunaru suteaza in plasa laterala din marginea careului de 16 metri!

Update, ora 21.50: Ocazie Muntenegru! Pantilimon intervine providential in marginea careului si scapam cu fata curata!

Update, ora 21.45: A inceput meciul. Lovitura de start a apartinut muntenegrenilor!

start

Update, ora 21.37: Suporterii romani au umplut tribunele! In cateva minute se da startul!

romania meci

Update, ora 21.18: In jur de 30.000 de spectatori sunt asteptati la aceasta partida. Atmosfera se anunta a fi una electrizanta pe Cluj Arena.

Update, ora 20.58: Vesti bune pentru tricolori inainte de duelul cu Muntenegru. Polonia, favorita Grupei E, s-a impiedicat de Kazahstan!

Rezultate Preliminarii CM 2018. Egal intre Polonia si Kazahstan! Ce a facut Danemarca

Update, ora 20.41: Este oficial! Dragos Grigore va purta banderola de capitan la meciul din aceasta seara. Totodata, pe pagina de Facebook a echipei nationale a fost postata  o poza cu echipa de start si cu sistemul de joc ales de Daum

romania

Romania si Muntenegru se infrunta astazi, pe Cluj Arena, in primul meci din preliminariile CM 2018 din Rusia. Partida este una speciala, intrucat reprezinta debutul selectionerului german Christoph Daum pe banca tehnica a reprezentativei noastre de fotbal.

Neamtul planuieste sa inceapa procesul de intinerire al echipei nationale si anunta ca va folosi un debutant in meciul de azi.

„Avem jucatori foarte talentati pentru viitor, fie ca este Benzar sau e Rotariu… Pentru viitor sunt increzator pentru ca exista potential. Poate sunt si alti jucatori talentati care vor face pasul catre echipa nationala. Si sigur vom vedea maine unul dintre acesti jucatori convocati in premiera”, a afirmat Daum.

Totodata, intr-un interviu acordat pentru site-ul FIFA, selectionerul Romaniei spune ca este convins ca va reusi sa califice reprezentativa „tricolora” la Mondialul de fotbal din Rusia

„Jucatorii romani au fost mereu asociati cu fotbalul atractiv. Mereu in atac, atat cu mingea cat si fara, asta a fost o calitate a lor. Trebuie sa devenim din nou constienti de asta si, combinat cu flexibilitate si disciplina tactita, sa activam mentalitatea de invingatori si cel mai bun spirit de echipa posibil. Avem un obiectiv in minte si suflet: sa ne calificam la Cupa Mondiala. Sunt convins ca dupa 20 de ani, Romania se va califica din nou la Cupa Mondiala”, a precizat Daum.

Romania nu va putea conta in aceasta seara pe Vlad Chiriches, fundasul de la Napoli parasind cantonamentul dupa o accidentare. Avand in vedere ca nici Razvan Rat nu a fost convocat, capitan ar putea fi Dragos Grigore. O alta optiune este Cristi Sapunaru.

Inainte de meciul din aceasta seara, gazonul de pe Cluj Arena a dat batai de cap organizatorilor. Festivalul Untold a afectat suprafata de joc, astfel incat la ora meciului este posibil ca gazonul sa fie vopsit.

Citeste si: Probleme cu gazonul de pe Cluj Arena, inainte de meciul Romaniei FOTO

De cealalta parte, selectionerul muntenegrean Ljubisa Tumbakovic a laudat reprezentativa tarii noastre, spunand ca „tricolorii” meritau sa mearga mai departe la Euro.

”Am urmarit toate meciurile Romaniei, atat de la EURO cat si din campanie (de calificare, n. red.). In unele meciuri au jucat extraordinar. La EURO, Romania a avut un prim meci extraordinar, au scazut nivelul cu Elvetia, iar cu Albania a fost un joc corect, dar nu au castigat. In general s-au prezentat cu o echipa foarte buna si ar fi meritat sa mearga mai departe, dar din pacate in fotbal nu merg mai departe cei care joaca mai bine, ci cei care obtin rezultatele necesare. Au jucat corect, iar schimbul acesta de antrenori aduce sperante pentru o echipa mai ofensiva si mai calitativa. Ma astept la un meci mai ofensiv maine”, a spus acesta.

Romania si Muntenegru s-au mai intalnit o singura data, intr-un amical disputat in anul 2008. Atunci, echipa noastra castiga cu 4-0, prin goluri inscrise de Mutu, Ghionea si Dica.

La casele de pariuri, Romania este cotata ca favorita, cu o cota de circa 1.60, in timp ce adversarii nostri au o cota de aproximativ 5.70. Un rezultat egal este cotat cu circa 3.60.

Lotul Romaniei pentru meciul cu Muntenegru

Portari: Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra), Cristian Balgradean (Concordia Chiajna);

Fundasi: Cristian Sapunaru (Astra), Valerica Gaman (Karabükspor), Cosmin Moti (Ludogoret), Dragos Grigore (Al Sailiya), Alexandru Matel (Dinamo Zagreb), Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Enache (FC Steaua Bucuresti);

Mijlocasi: Vlad Achim (FC Steaua Bucuresti), Eric Bicfalvi (Tom Tomsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Razvan Marin (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (FC Steaua Bucuresti), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Gabriel Torje (Terek Groznîi), Romario Benzar (FC Viitorul), Adrian Popa (FC Steaua Bucuresti);

Atacanti: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Deportivo La Coruna), Claudiu Keseru (Ludogoret), Dorin Rotariu (Dinamo).

Programul Romaniei in preliminariile CM 2018

4 septembrie 2016: Danemarca – Armenia, Kazahstan – Polonia (ora 19:00), Romania – Muntenegru (ora 21:45)

8 octombrie 2016: Armenia – Romania, Muntenegru – Kazahstan (ora 19:00), Polonia – Danemarca (ora 21:45)

11 octombrie 2016: Kazahstan – Romania (ora 19:00), Danemarca – Muntenegru, Polonia – Armenia (ora 21:45)

11 noiembrie 2016: Armenia – Muntenegru (ora 19:00), Danemarca – Kazahstan, Romania – Polonia (ora 21:45)

26 martie 2017: Armenia – Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru – Polonia, Romania – Danemarca (ora 21:45)

10 iunie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – Armenia, Polonia – Romania (ora 21:45)

1 septembrie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Danemarca – Polonia, Romania – Armenia (ora 21:45)

4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – Romania, Polonia – Kazahstan (ora 21:45)

5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, Romania – Kazahstan (ora 21:45)

8 octombrie 2017: Danemarca – Romania, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)

Romania Muntenegru Scor Live. Echipe Probabile de start

Romania: Pantilimon – Benzar, Moti, D. Grigore, S. Filip – Sapunaru, Hoban – Stanciu, Bicfalvi, Stancu – Fl. Andone
Rezerve: Silviu Lung jr., Gaman, R. Marin, Maxim, Torje, Chipciu, Keșeru

Muntenegru:  Bozovici – Zverotici, Savici, Simici, Tomasevici – Rodici, Vukcevici, Scekici, Bakici – Beqiraj, Jovetici
Rezerve: Mijatovici, Radunovici, Mijuskovici, Jovovici, Jankovici, N. Nikolici, Djordjevici

Meciul va fi arbitrat de englezul Anthony Taylor, ajutat la cele doua tuse de Stuart Burt si Stephen Child.

Romania – Muntenegru va fi transmis in direct de TVR 1, de la ora 21.45. Meciul de azi, duminica, 4 septembrie 2016 va fi live score si live text pe Huff.ro. Totodata, va vom prezenta video cele mai importante faze, precum si rezumatul acestui duel.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top