Connect with us
Jim Carrey a fost dat în judecată pentru uciderea din culpă a fostei sale iubite

Vedete

Jim Carrey a fost dat în judecată pentru uciderea din culpă a fostei sale iubite

Actorul Jim Carrey a fost dat în judecată de soţul fostei sale iubite, Cathriona White, luni, în cadrul unui proces în care starul hollywoodian a fost acuzat de faptul că i-a furnizat acesteia medicamentele care i-au provocat decesul, informează Reuters.

Jim Carrey a dat publicităţii o declaraţie de presă în care a spus că acest proces reprezintă ”o ruşine teribilă” şi că ”există în viaţă anumite momente în care trebuie să te ridici şi să îşi aperi onoarea împotriva răului din această lume”.

În procesul iniţiat de soţul Cathrionei White, Mark Burton, la Tribunalul Superior din Los Angeles, starul hollywoodian Jim Carrey, în vârstă de 54 de ani, este acuzat că ”s-a folosit de uriaşa lui bogăţie şi celebritate pentru a obţine ilegal şi pentru a distribui medicamente prescrise care provoacă dependenţă şi, în acest caz, moarte”.

Cathriona White, o artistă specializată în arta machiajului, a fost descoperită fără semne vitale la vârsta de 30 de ani în apartamentul ei din Los Angeles, pe 28 septembrie 2015, în urma unei presupuse sinucideri.

În declaraţia lui de presă, Jim Carey a mai spus: ”Nu voi tolera această încercare lipsită de suflet de exploatare a mea şi a femeii pe care am iubit-o. Problemele pe care le avea Cat au apărut cu mult timp înainte ca eu să o cunosc şi, din păcate, sfârşitul ei tragic s-a aflat mai presus de puterea de control a oricărei persoane. Sper că într-o bună zi oamenii nu vor mai încerca să profite de acest lucru şi să o lase să se odihnească în pace”.

Potrivit site-ului TMZ, Cathriona White şi Jim Carrey, care au avut o relaţie marcată de mai multe împăcări şi despărţiri, se despărţiseră încă o dată, cu doar o săptămână înainte de moartea ei.

În documentele depuse la tribunal în acest proces, Mark Burton afirmă că soţia lui era ”angajată într-o relaţie de natură sexuală cu Jim Carrey” în perioada decesului acesteia.

Jim Carrey, vorbind despre fosta lui iubită a folosit expresia ”my sweet Cathriona” (”Cathriona mea cea dulce”), într-o declaraţie dată publicităţii după moartea ei, în care a adăugat: ”Era cu adevărat o floare irlandeză bună şi delicată, prea sensibilă pentru acest pământ”.

În procesul pe care l-a iniţiat la Los Angeles, Mark Burton afirmă că Jim Carrey a obţinut medicamentele prescrise Percocet, Ambien şi Propranolol sub numele ”Arthur King” şi le-a oferit Cathrionei White, chiar dacă ştia că aceasta era ”predispusă la depresie” şi ”încercase deja să îşi ia viaţa”.

Mark Burton, care doreşte ca procesul să ajungă în faţa unui tribunal cu juraţi, mai spune că Jim Carrey ”a făcut eforturi pentru a-şi acoperi comportamentul şi complicitatea avută în moartea ei”.

De asemenea, Mark Burton este de părere că actorul nu a procedat bine atunci când s-a oferit să achite cheltuielile de înmormântare ale Cathrionei White.

Actorul canadian Jim Carrey, născut pe 17 ianuarie 1962, este un star al filmelor de comedie produse la Hollywood şi s-a remarcat în pelicule cu mare succes în rândul publicului, precum ”Dumb and Dumber”, ”Ace Ventura: Pet Detective” şi ”Bruce Almighty”. Jim Carrey a încheiat o relaţie de cinci ani cu actriţa Jenny McCarthy în 2010 şi a fost căsătorit de două ori – cu Melissa Womer, în perioada 1987-1995, şi cu Lauren Holly, în perioada 1996-1997.

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top