Connect with us
Premii de la stat pentru firme! Ministerul Finanțelor a stabilit lista de bonificații

Economic

Teodorovici: Bugetul asigură sumele pentru zona socială

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, i-a asigurat sâmbătă, pe părinții copiilor cu nevoi speciale, cu care s-a întâlnit, că există în buget sumele necesare pentru zona socială.

„Am avut o întâlnire cu mai mulți părinți, care au copii cu nevoi speciale. A fost această temere cum că aceste sume nu s-ar regăsi pentru partea socială. Le-am arătat că vor fi asigurate”, a spus ministrul.

Teodorovici a spus că legea bugetului va avea o prevedere prin care primăriile să fie obligate ca aceste cheltuieli să fie asigurate cu precădere și, mai mult, să fie asiguate lunar. Dacă plățile nu sunt făcute, ministerul va interveni și va asigura sumele și va lua măsurile legale necesare.

„În România există patru structuri asociative – consilii județene, orașe, comune și municipiile reședință de județ. Trei din patru structuri au spus că sunt de acord cu propunerea de buget, cea de-a patra, asociația municipiilor din România, a spus, pe nedrept, că nu sunt fonduri. Am arătat cum au crescut veniturile care vin din partea statului, am spus că propunem o majorare semnificativă a plafonului pe cap de locuitor, la județe de la 250 de lei cât era anul trecut la 400 de lei, cel puțin, și încă mai calculăm, pentru a ridica acest plafon. La comune și orașe de la 750 la 1200 de lei. Mai mult, am pus și niște limite minime în cazul localtăților cu număr redus de locuitori”, a precizat Teodorovici.

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top