Știri
Vremea: ANM anunță ploi și furtuni în București. Avertizări de ultimă oră
Vremea se menţine călduroasă, dar instabilă în Bucureşti pe durata zilei de vineri, iar în urma averselor prognozate se vor cumula în anumite zone peste 25 de litri/mp, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, în Capitală, până la ora 21:00, vremea se va menţine călduroasă, dar după-amiaza şi seara vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.
Astfel, se vor înregistra în medie 10 – 15 litri/mp şi izolat peste 25 litri/mp.
Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade Celsius, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, astfel încât indicele temperatura umezeala (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată pentru Muntenia, local, şi pentru zonele de munte şi arii restrânse din Oltenia şi Moldova, precum şi o atenţionare Cod Galben de averse pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Constanţa şi Tulcea, ambele fiind valabile până vineri seara.
Potrivit ANM, în intervalul orar 12:00 – 22:00, vor fi perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată local în Muntenia şi pe arii restrânse în Oltenia, Moldova şi la munte.
Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică şi în zilele următoare, îndeosebi după-amiaza şi seara, în special în zonele de deal şi munte, precum şi în nordul şi centrul ţării”, notează meteorologii.
Codul galben este instituit între orele 15:00 – 22:00 şi vizează judeţele Constanţa, Tulcea, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Vrancea şi Argeş, unde, pe arii extinse, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 25 l/mp şi, izolat, 50 – 60 l/mp.
ANM a emis cod portocaliu de furtuni și grindină
ANM a emis o atenționare cod portocaliu de furtuni până 16.30 pentru mai multe județe.
Astfel, meteorologii anunță că se vor semnala averse ce vor depăși 35 – 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, grindină de medii dimensiuni.
Zonele vizate sunt:
Județul Constanta: Medgidia, Cobadin, Nicolae Bălcescu, Mircea Vodă, Castelu, Peștera, Chirnogeni, Independența, Ciocârlia, Amzacea, Cuza Voda, Mereni, Tortoman, Cerchezu;
Județul Tulcea: Sulina, Chilia Veche, Crișan, C.A. Rosetti, Pardina;
De asemenea, un alt cod portocaliu de furtuni este în vigoare vineri până la ora 16.00 în:
Județul Vâlcea: Horezu, Vaideeni, Alunu, Cernișoara, Slătioara, Mateești, Oteșani, Stroești, Măldărești;
Județul Gorj: Novaci, Crasna, Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Roșia de Amaradia, Prigoria, Polovragi, Bumbești-Pițic, Alimpești.
Citește și: Cod galben în 7 judeţe din Muntenia, Moldova şi Dobrogea