Connect with us

Știri

Autoritățile sunt în alertă! Trei case au fost afectate de alunecările de teren, alte câteva zeci sunt în pericol

Trei case sunt afectate de alunecările de teren din comuna dâmboviţeană Glodeni, iar alte câteva zeci sunt în pericol dacă terenul nu se va stabiliza, informează, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

Conform sursei citate, din cele trei case afectate, una era nelocuită. Nu a fost nevoie ca vreo persoană să fie evacuată.

Alunecarea de teren de la Glodeni afectează şi un drum comunal, precum şi mai multe terenuri ale locuitorilor.

Totodată, ISU Dâmboviţa precizează că alunecarea de teren de la Văleni Dâmboviţa nu a mai produs pagube.

La Văleni Dâmboviţa 14 familii au fost evacuate, în urmă cu o săptămână, din cauză că locuinţele lor sunt în pericol să se prăbuşească.

Aici situaţia este mai gravă, fiind afectate şi două drumuri comunale, o conductă de alimentare cu apă s-a rupt, iar din cauză că mai mulţi stâlpi de curent au fost angrenaţi în mişcarea terenului a fost nevoie de intervenţia echipelor de la Electrica.

ȘTIRE PE ACEEAȘI TEMĂ: Autoritățile sunt în ALERTĂ! 1500 de persoane, izolate din cauza unei alunecări de teren

Din cauza unei alunecări de teren, peste 1500 de persoane din satele Terca, Ploştina şi Luncile, aparţinând comunei buzoiene Lopătari, sunt izolate, începând de marţi.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cosma, a declarat pentru AGERPRES că o comisie constituită prin ordin al prefectului s-a deplasat miercuri dimineaţa în comuna Lopătari.

Potrivit lui Cosma, alunecarea de teren a afectat suprafaţa de rulare pe DC 159, în punctul Malul cu Sare, iar mai multe utilaje ale Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Lopătari se află la faţa locului şi acţionează pentru remedierea problemelor şi reluarea traficului auto.

„Acţionăm pe plan local pentru ca oamenii să nu rămână fără pâine, zahăr şi ulei”, a declarat pentru AGERPRES primarul localităţii, Vasile Lefter.

Alunecarea de teren este una foarte puternică

Acesta a spus că „alunecarea de teren este foarte puternică şi a produs o râpă de aproape patru metri adâncime, ceea ce face ca satele Terca, Ploştina, şi o parte din satul Luncile, cu peste 1500 de persoane, să rămână izolate din punct de vedere al traficului rutier”.

„Cu utilajele de care dispunem nu puteam asigura decât un trafic de urgenţă, dar, în localitatea noastră, alte 10 puncte sunt afectate de alunecările de teren care se pot activa în orice moment şi pot bloca circulaţia”, a precizat primarul comunei Lopătari.

CITEȘTE ȘI: Cod PORTOCALIU de INUNDAȚII pe râuri din patru județe, valabil până miercuri
Alertă pe Dunăre! Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații
Vremea rămâne rece în ziua de marți. Meteorologii au emis un cod galben pentru 10 județe

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top