Iohannis a sesizat CCR cu privire la modificările legii 317 privind CSM

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Şeful statului precizează că legea a mai fost dedusă controlului de constituţionalitate în două rânduri, ca urmare a unor sesizări de neconstituţionalitate.

„Cu toate acestea, considerăm că forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia CCR prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii conţine, în continuare, o serie de dispoziţii de natură să încalce principii şi prevederi constituţionale„, afirmă preşedintele Iohannis în sesizare.

El menţionează că secţiile CSM pentru judecători şi procurori primesc o serie de atribuţii noi ca urmare a modificărilor operate în legile de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 şi a Legii 304/2004, precum şi o serie de atribuţii în domeniul carierei magistraţilor, care în prezent aparţin plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Şeful statului indică faptul că, potrivit noilor reglementări, Secţia pentru judecători: numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Propune preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor; numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii; eliberează din funcţie judecătorii stagiari; dispune promovarea judecătorilor.

La rândul ei, Secţia pentru procurori, la propunerea ministrului Justiţiei, înaintează preşedintelui României propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia.

Numeşte şi revocă procurorii şefi de secţie ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Propune preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a procurorilor; numeşte procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii.

Eliberează din funcţie procurorii stagiari; numeşte în funcţii de conducere procurorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului.

Preşedintele aminteşte că, potrivit Constituţiei, „propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii” şi că CSM este „garantul independenţei justiţiei”.

Iohannis precizează că în Legea fundamentală se stipulează că: CSM propune preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.

CSM îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.

„CSM îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei; „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale„.

Klaus Iohannis aminteşte, între altele, că în jurisprudenţa CCR Consiliul Superior al Magistraturii este organism colegial şi autoritate publică de rang constituţional.

El adaugă că în jurisprudenţa recentă CCR a reţinut: „faptul că s-a reglementat posibilitatea preşedintelui de a refuza o singură dată propunerea de numire a avut în vedere un element de curtoazie, de consultare şi colaborare între autoritatea executivă şi cea judecătorească, în sensul de a da substanţă atribuţiei respective a preşedintelui”.

„Trimiterile pe care le face legiuitorul constituant la legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii (…) vizează, pe de o parte, necesitatea ca legea organică să precizeze aspectele procedurale prin care se vor realiza atribuţiile CSM, respectiv ale secţiilor sale.

Și, pe de altă parte, instituie posibilitatea creării şi a altor atribuţii de rang legal (deci complementare şi nu contrare celor de rang constituţional) atât pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ colegial şi reprezentativ al autorităţii judecătoreşti, cât şi pentru secţiile acestuia.

Desigur, numai în măsura în care respectivele alte atribuţii nu afectează ori împietează asupra rolului constituţional stabilit pentru CSM”, arată Iohannis în sesizarea către CCR.

Iohannis mai spune că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secţiilor din cadrul CSM vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului care, în ansamblul său, este garantul independenţei justiţiei.

„Atât timp cât Constituţia României a prevăzut o competenţă generală pentru plenul CSM, ca organ colegial şi reprezentativ, şi doar o competenţă de atribuire pentru secţiile sale, nu se poate admite ca, prin lege organică, atribuţiile stabilite la nivel constituţional pentru a fi exercitate de plen să fie exercitate de secţii.

Și nici ca secţiile Consiliului să primească alte atribuţii care fie sunt contrare, fie depăşesc rolul lor constituţional”, subliniază Iohannis.

În opinia sa, dacă s-ar accepta posibilitatea ca atribuţiile plenului CSM să fie distribuite celor două secţii ale sale ar însemna că vor funcţiona de facto două structuri de tip CSM – una pentru judecători şi una pentru procurori.

Preşedintele afirmă că, în aceeaşi măsură ca Parlamentul, Guvernul, CCR sau alte autorităţi colegiale locale (consiliul local şi consiliul judeţean), CSM exercită atribuţiile sale ca organ colectiv, arătând că respectivele atribuţii nu pot fi exercitate de alte structuri administrative, componente ori structuri interne ale autorităţilor publice în absenţa unor dispoziţii constituţionale exprese.

„O interpretare contrară ar conduce la încălcarea rolului constituţional al tuturor autorităţilor publice„, subliniază şeful statului.

El critică şi prevederile conform cărora „dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.

Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată o singură dată de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor”.

Potrivit şefului statului, aceste dispoziţii sunt lipsite de claritate, precizie şi predictibilitate, întrucât nu este prevăzut niciun termen în care inspectorul-şef confirmă sau infirmă rezoluţia de clasare în urma verificărilor preliminare.

„Ţinând cont de importanţa acestei proceduri cu privire la cariera magistratului în cauză, precum şi de imperativul asigurării unei soluţii cu maximă celeritate pentru a evita prelungirea unei situaţii de incertitudine cu privire la activitatea magistraţilor.

Aspect care ar putea avea un impact negativ chiar asupra independenţei justiţiei, stabilirea unor termene clare şi cât mai scurte pentru derularea tuturor etapelor procedurale în materia răspunderii disciplinare devine un element esenţial pentru asigurarea clarităţii, preciziei şi predictibilităţii normei”, arată şeful statului.

Preşedintele critică şi prevederea potrivit căreia „împotriva rezoluţiei de clasare (…), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului şef, în termen de 15 zile de la comunicare.

Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară”.

„Lipsa unui termen legal pentru confirmarea/ infirmarea rezoluţiei de clasare de către inspectorul-şef, respectiv a unui termen prin care inspectorul-şef, în cazul în care infirmă rezoluţia de clasare, să dispună prin rezoluţie scrisă şi motivată completarea verificărilor se constituie în elemente justificative pentru lipsa de previzibilitate a legii.
Permiţând inspectorului-şef să tergiverseze luarea unei anumite decizii. Totodată, este afectat şi interesul legitim al persoanei care a sesizat Inspecţia Judiciară de a se adresa instanţei de contencios administrativ într-un termen rezonabil, în condiţiile în care rezoluţia de clasare este confirmată de inspectorul-şef”, spune Iohannis.

Şeful statului invocă şi faptul că din analiza acestor prevederi rezultă că rezoluţia de clasare este supusă unui dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de inspectorul-şef.

„Instituirea unui dublu control exercitat de către inspectorul-şef al IJ asupra rezoluţiei de clasare constituie un impediment administrativ fără nicio justificare obiectivă sau raţională, având drept finalitate întârzierea nejustificată în exercitarea dreptului persoanei interesate de a se adresa unei instanţe de judecată în vederea satisfacerii interesului său”, spune el.

Iohannis arată că:

„Sunt lipsite de claritate, precizie şi predictibilitate, putând genera un conflict de competenţe între cele două secţii ale CSM şi inspectorul-şef” şi prevederile conform cărora „(1) în cauzele urgente sau care prezintă un interes public deosebit, Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a CSM, după caz, poate stabili termene mai scurte decât cele prevăzute la art. 45 şi 46.

În aceste cauze, prelungirea poate fi acordată, la cererea inspectorului judiciar, de către Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a CSM, după caz. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), inspectorul-şef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege”.

„Pe de o parte, nu este clar cine are prioritate cu privire la stabilirea acestor termene mai scurte, respectiv secţiile sau inspectorul-şef, ce dispune din oficiu şi, pe de altă parte, nu se prevăd soluţii legislative cu privire la o soluţionare a unui conflict de competenţă între secţii şi inspectorul-şef.

Astfel, este posibil ca inspectorul-şef să dispună reducerea termenelor, iar secţia respectivă să nu considere necesară măsura sau viceversa, o astfel de situaţie putând conduce la un blocaj cu privire la buna desfăşurare a activităţii inspectorului judiciar, cu consecinţa afectării funcţionării Inspecţiei Judiciare”, precizează şeful statului.

El arată că stabilirea prin lege a posibilităţii ca secţiile CSM să intervină în activitatea Inspecţiei Judiciare pentru a dispune scurtarea sau prelungirea termenelor în anumite cauze urgente sau de interes public deosebit generează o contradicţie de natură legislativă.

Cât priveşte procedura privind retragerea încrederii magistraţilor, şeful statului indică în argumentaţia sa considerentele unei decizii CCR care pun în evidenţă că, în baza mandatului reprezentativ, membrul CSM este alesul şi reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte şi nu poate fi revocat decât în condiţiile nerespectării atribuţiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredinţat de alegătorii săi.

„Iniţierea unei proceduri de retragere a încrederii nu poate echivala cu decizia formală de retragere a încrederii, fiind două operaţiuni juridice distincte.

În cadrul unor organisme colective este foarte posibil ca numărul de semnatari ai unei propuneri care este votată în cadrul respectivului organism colegial să nu fie identic cu numărul de voturi pentru adoptarea respectivei propuneri.

Din acest motiv, nu numai că instituţia revocării ca urmare a retragerii încrederii încalcă mandatul reprezentativ al membrului ales.

Dar posibilitatea ca acesta să fie revocat doar prin asumarea prin semnătură olografă a unei propuneri de retragere a încrederii în absenţa unui vot în cadrul organismului colegial (…) echivalează şi cu încălcarea principiului legalităţii consacrat”, susţine Iohannis.

Klaus Iohannis indică faptul că legiuitorul exclude posibilitatea ca un judecător să fie numit în funcţia de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare.

„Pentru asigurarea unei reglementări nediscriminatorii între judecători şi procurori şi pentru asigurarea unui proces de selecţie care să reflecte atribuţiile Inspecţiei Judiciare, ca structură în cadrul unui organ colegial reprezentativ în egală măsură pentru ambele categorii de magistraţi.

Reglementările cu privire la numirea în funcţiile de inspector-şef şi de inspector-şef adjunct, precum şi cele cu privire la componenţa comisiei de selectare a inspectorului-şef ar trebui să prevadă posibilitatea de a participa la selecţie atât pentru candidaţii judecători, cât şi pentru candidaţii procurori”, afirmă şeful statului.

Conform acestuia, legea creează un privilegiu nejustificat pentru judecători în defavoarea procurorilor cu privire la numirea în funcţia de inspector-şef şi un privilegiu nejustificat pentru procurori în defavoarea judecătorilor cu privire la numirea în funcţia de inspector-şef adjunct.

Preşedintele menţionează că actul normativ elimină proba scrisă şi testul psihologic din concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare

Și modifică conţinutul astfel încât desemnarea de către inspectorul-şef a persoanelor din conducerea Inspecţiei Judiciare se face în urma unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere.

„Toate aceste modificări sunt aspecte care indică o relativizare a standardelor profesionale impuse conducerii IJ, cu consecinţa eliminării independenţei sale operaţionale.

Această tendinţă generează efecte negative cu privire la calitatea activităţii Inspecţiei Judiciare în materia răspunderii magistraţilor şi, pe cale de consecinţă, este de natură să pună în pericol independenţa justiţiei şi însuşi rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei”, subliniază preşedintele.

Şeful statului invocă şi existenţa unor contradicţii şi paralelisme legislative în actul normativ.