Connect with us
Senatul a adoptat luni legea care acordă imunitate și beneficii judecătorilor CCR

Știri

Senatul a adoptat luni legea care acordă imunitate și beneficii judecătorilor CCR

Plenul Senartului a decis luni, în calitate de for decizional că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Senatorii au adoptat, în acest sens, cu 70 de voturi ”pentru”, 28 ”împotrivă” şi o abţinere, mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reexaminată ca urmare a deciziei Curţii, eliminând din textul adoptat iniţial prevederea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii.

Citește și: Liviu Dragnea: „Nu este exclusă suspendarea Președintelui Iohannis”

Comisia juridică a propus plenului Senatului, care a încuviinţat prin vot, proiectul în varianta Camerei Deputaţilor, care a eliminat din textul adoptat iniţial de Parlament prevederile potrivit cărora judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea plenului Curţii şi judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Citește și: CCR respinge sesizările PNL și ÎCCJ asupra Legii privind Statutul judecătorilor

Ca urmare a punerii în acord a proiectului de lege cu decizia CCR, deputaţii şi, ulterior, senatorii au stabilit că, în caz de infracţiune flagrantă, procurorul general şi nu ministrul Justiţiei, cum era iniţial, trebuie să informeze de îndată preşedintele Curţii Constituţionale de faptul că judecătorii constituţionali sunt reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

Lege dată în urma sesizărilor parlamentarilor PNL și USR din luna martie

Curtea Constituţională a decis în 20 martie, la sesizarea parlamentarilor PNL şi USR, că unele dispoziţii din legea de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt neconstituţionale.

Senatul a reexaminat, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiat de deputatul Adnagi Slavoliub (minorităţi).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top