Știri
Ultimele detalii despre Legea Pensiilor, dezvăluite de Lia Olguța Vasilescu
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a dezvăluit ultimele detalii despre Legea Pensiilor și cum ar urma să crească pensiile în următorii ani.
Cu toate acestea, ministrul nu a spus de unde vor veni banii necesari pentru aceste creșteri și dacă bugetul va rezista la un asemenea efort financiar, mai ales că încă nu s-a primit un feedback de la Ministerul Finanțelor.
„Legea pensiilor – săptămâna viitoare urmează să fie trimisă în avizare interministerială. Am avut o perioadă de o lună în care am stat în dezbatere publică.
Am primit inclusiv de la ministerele care trebuie să fie avizatoare începând de săptămâna viitoare tot felul de observații, pe care am dorit să le preluăm pe parcurs și, când le trimitem în avizare, legea să fie cu aceste observații.
Din această cauză, va fi un weekend de foc pentru cei de la Casa de Pensii, pentru că vor trebui să completeze aceste observații de pe parcursul dezbaterilor.
Nu știu cât va dura la celelalte ministere, sper să se miște cât se poate de repede, cu atât mai mult cu cât noi preluăm cele mai multe dintre observațiile lor, astfel încât să o adoptăm în guvern în două săptămâni și să o putem trimite la Parlament”, a spus Olguța Vasilescu, într-un interviu acordat Digi 24.
Întrebată dacă există vreun feedback de la Ministerul de Finanțe, Vasilescu a răspuns:
„Săptămâna viitoare vom avea impactul calculat real. Să vorbim pe cifre când le avem, foarte bine discutate și cu cei de la Finanțe. E dublul bugetului asigurărilor față de ce am avut anul trecut, aşa cum arată legea acum. Dacă ne gândim că pe punctul de pensie se dublează, și impactul e pe măsură.
Am pornit de la 871 lei punctul de pensie când am venit la guvernare și va trebui ca până în 2020 să ajungem la 1775 lei”.
Cum vor crește pensiile
Întrebată dacă valoarea puctului de referință va fi indexată cu valoarea inflației și dacă se fac modificări în funcție de salariul mediu, ministrul a spus:
„Avem patru variante pe care le-am dat Ministerului de Finanțe să le calculeze. Ne dorim o lege foarte dreaptă, frumoasă, dar o lege perfect aplicabilă și trebuie să avem avizul de la Ministerul de Finanțe.
Două dintre variante sunt deja cunoscute publicului. Una e prevederea care există în legislația actuală, adică inflația plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
Cealaltă variantă a fost expusă la Neptun, după CEx, când s-a cerut să se ia în considerare inflația plus 2%. Dacă avem o inflație anul acesta de 5%, se adaugă 5% la pensie plus 2%, în total 7%.
Când vom avea avizul Ministerului Finanțelor, vom comunica varianta aleasă.
Vorbim de 2021, legea se aplică etapizat. Anul acesta a fost o majorare a punctului de pensie de la 1000 la 1100. Anul viitor e prognozat să fie la 1265 lei, în 2020 – 1775 lei, 2021, punctul creşte la 1875, dar deja acolo se intră pe VPR, pentru că în cei doi ani se calculează cele 5 milioane de dosare și se va putea intra pe noua formulă, care e foarte aproape de perfecțiune, pentru că nimeni nu pierde, toți câștigă, dar ne permite să reglăm inechitățile din legea pensiilor.
De exemplu, trei profesori, două femei și un bărbat, care aveau același stagiu de 35 de ani, în aceleași condiții, una dintre femei are pensie de 1450 lei, alta de 1650, bărbatul de 1250. E clar că existau diferențe între persoanele care au avut și aceleași venituri și au lucrat același număr de ani. Pe noua formulă, toți trei, din 2021, vor avea pensie de 3.000 de mii lei.
Pensiile cresc până în 2021, dar abia atunci se aplică noua formulă, pentru că până atunci nu avem posibilitatea tehnică de a recalcula 5 milioane de pensii”.
Interviul integral cu ministrul este disponibil pe Digi 24.
Citește și: Cine va rămâne fără pensie