Superstitii, traditii si obiceiuri de Sfantul Gheorghe. Ce sa NU faci pe 23 aprilie

23.04.2020
Superstitii, traditii si obiceiuri de Sfantul Gheorghe. Ce sa NU faci pe 23 aprilie

Crestinii ortodocsi il sarbatoresc in data de 23 aprilie pe Sfantul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Romane. Aceasta zi este marcata de mai multe traditii, obiceiuri si superstitii populare.

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini, pe vremea imparatului Diocletian, in secolul al IV-lea. El a ajuns conducator de armata, datorita vitejiei si victoriilor sale. In anul 303, Diocletian a inceput lupta impotriva crestinilor, iar Sfantul Gheorghe nu s-a ferit sa-si marturiseasca credinta, fapt pentru care a fost intemnitat si torturat.

Legendele spun ca Sfantul nu a fost ranit in timpul torturii si a reusit sa invieze un mort. Vazand aceste lucruri, sotia lui Diocletian, imparateasa Alexadra, a devenit si ea crestina. Sfantul a fost condamnat la moarte pe 23 aprilie 304.

Vezi si: Mesaje de SFANTUL GHEORGHE. Urari si SMS-uri de la multi ani pentru cei dragi

Sfantul Gheorghe este infatisat pe icoane intr-o ipostaza de biruitor, strapungand cu sulita un balaur.

Pe langa faptul ca este ocrotitor al ostirilor, se mai spune despre Sfantul Gheorghe ca este si un protector al naturii si al animalelor.

Traditii si obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Pe 23 aprilie, in unele zone din Romania se agata ramuri verzi la portile caselor sau in cimitire, intrucat gospodarii considera ca acestea aduc noroc si protejeaza familia si animalele din ograda de duhuri necurate, vraji sau farmece. Ramurile se mai pun si in hrana animalelor, pentru ca acestea sa fie sanatoase pe tot parcursul anului.

Fetele nemaritate pun in calea feciorilor brazde verzi in forma patrata, impodobite cu coronite. Se spune ca aceala care calca pe ele se va casatori in acel an cu fata care a pus brazda in drum. Acestea sunt pastrate tot anul cu sfintenie pentru a trata bolile sau chiar pentru a face farmece de dragoste tinerilor barbati. Totodata, fetele tinere culeg in aceasta zi matraguna pe care o usuca si o pastreaza in pod considerand ca asa atrag mai repede petitorii si se vor casatori curand.

In ziua de Sfantul Gheorghe, nu se spala si nu se fac treburi in casa. Una dintre superstitii mai spune ca persoanale care se vor urzica in aceasta zi vor fi mai sprintene si am agere tot anul si vor avea noroc la bani. De Sfantul Gheorghe se prepara si unsoarea oilor, un medicament compus din plante si grasime animala. Cu el se unge ugerul oilor pentru ca acestea sa fie ocrotite de boli toata vara.

Superstitii de Sf.Gheorghe

Tot in aceasta zi, fetele tinere semanau usturoi, pe care il pastrau in casa pana anul urmator. Mancand acest usturoi cu un an inainte, acestea considerau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp. In ajunul sau in dimineata acestei zile se mai aprindeau focuri vii, fie in vatra casei, prin frecarea a doua bucati uscate de lemn, fie in ograda, prin invartirea energica a unui fuscel de lemn introdus intr-o gaura practicata in blana usii de la grajd, fie intr-un loc dinainte stabilit situat in vatra satului. Se spune ca aceste focuri vii ajutau la alungarea spiritelor rele.

De asemenea, in ziua de Sfantul Gheorghe, mai multe lucruri sunt interzise, conform traditiei populare

Iata ce sa NU faci de Sfantul Gheorghe!

1. Nu uita sa iti pregatesti ogorul de vara

In zonele rurale, barbatii gatesc portile caselor si casele, tarnaturile (prispa inchisa cu scandura) pentru sosirea verii. Acestia pun ramuri inverzite ori crengute cu florile care au aparut deja in luna aprilie. Ramurile verzi se pun nu doar la case, ci si la mormintele neamurilor ca sa aiba o viata linistita in lumea de dincolo.

2. Nu uita sa hranesti un animal

Ziua Sfantului Gheorghe este si ziua necuvantatoarelor. Ramurile verzi se pun si in grajduri, iar in aceasta zile pasarile de curte nu se hranesc cu graunte, ci doar cu ierburi si alte plante verzi. Acelasi lucru este valabil si pentru cai si vite. Cei care locuiesc la oras trebuie sa hraneasca macar un animal pentru a avea noroc si belsug in toate. Asadar, daca vezi un caine amarat pe strada sau o pisica abandonata, ofera-i o bucata de paine. Dumnezeu iti va multumi pentru asta.

3. Nu ai voie sa speli sau sa calci haine

Daca vrei sa mergi la biserica, pregateste-ti hainele inainte cu o zi. Se spune ca cei care spala haine in ziua Sfantului Mare Mucenic Gheorghe vor varsa multe lacrimi amare. Apa folosita pentru haine se va transforma in siroaie de lacrimi.

4. Barbatii nu au voie sa iasa cu capul descoperit

In cateva zone ale Romaniei, barbatii nu ies in sat cu capul descoperit pentru ca ar putea fi prinsi de spirite malefice, fermecati si transformati in cai.

5. Nu uita sa semeni usturoi

Femeile seamana usturoi in ziua de 23 aprilie pentru protectia familiei. Gospodinele care seamana usturoi in ziua Sfantului Gheorghe vor fi ferite de foamete si lipsa banilor, precum si de necazuri sufletesti.

Rugaciune de Sfantul Gheorghe

„Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul meu, ca n-ai veselit pe vrajmasii mei, ci ai izbavit sufletul meu ca pe o pasare din cursa vanatorilor! Auzi-ma si acum, Stapane, si stai inaintea robului Tau in ceasul acesta de la sfarsit si izbaveste sufletul meu de mestesugirile duhului celui din vazduh, al vrajmasului celui mare si de duhurile cele necurate.

Si sa nu le socotesti pacatul celor ce au gresit inaintea mea, in neputinta lor, ci iertare si dragoste arata-le lor, ca si aceia, cunoscandu-Te, sa castige parte din Imparatia Ta, impreuna cu alesii Tai. Primeste si sufletul meu, impreuna cu cei ce bine ti-au placut in veac, trecand cu vederea toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta. Adu-ti aminte, Stapane, de cei ce cheama numele Tau Cel cu mare cuviinta, ca binecuvantat si preamarit esti in veci. Amin.”

Știri pe tema Sfântul Gheorghe