Connect with us
Ce s-a întâmplat cu Ilie Balaci înainte de a muri. Ultimele cuvinte ale fostului fotbalist

Sport

Ce s-a întâmplat cu Ilie Balaci înainte de a muri. Ultimele cuvinte ale fostului fotbalist

Ilie Balaci a murit fulgerător la vârsta de 62 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Foștii săi colegi de la Universitatea Craiova au dat detalii despre ce s-a petrecut în ultimele clipe din viața marelui fotbalist român.

Nicolae Ungureanu spune că Balaci a murit acasă, după ce i s-ar fi făcut brusc rău. Fostul fotbalist fusese în club cu câteva ore înainte de a înceta din viață.

„Am înţeles că s-a întâmplat pe la ora 9, când era acasă cu mama lui. I s-ar fi făcut rău şi au chemat SMURD-ul. Până să vină salvarea a căzut din picioare! Nu ştiu ce Dumnezeu se întâmplă cu generaţia noastră, ne prăpădim prea repede. Mi-e şi greu să mai vorbesc”, a declarat Nicolae Ungureanu pentru gsp.ro.

Sorin Cârțu a dezvăluit că înainte de a muri, Balaci a sunat-o pe soția unui prieten de-al său, medic de profesie, și i-a spus că nu poate să respire.

“Prietenii mei erau lângă cei de la SMURD. El a simţit ceva. I-a dat telefon unei prietene, soţiei lui Cioroianu, care e medic orelist, şi i-a spus: «Cioroianco nu pot să respir, nu mă simt bine». Apoi a căzut şi au sunat ambulanţa. Mama lui era acolo, ea a sunat la ambulanţă.

Nu am crezut când am fost sunat şi mi-au spus… Ultima dată am vorbit vineri cu el. Am fost împreună, am făcut o masă cu prieteni, cu el. Am stat împreună 5-6 ore.

Ilie nu avea probleme, eu mă plângeam că iau pastile”, a povestit cu vocea sugrumată Sorin Cârţu în cadrul unui interviu oferit la Antena 3.

Ce spune Mircea Lucescu despre moartea lui Ilie Balaci

Mircea Lucescu, care l-a antrenat pe Ilie Balaci în anii 1980, este de părere că viciile i-au grăbit sfârșitul celui poreclit „Minunea blondă”.

„Am auzit ce s-a întâmplat. El fuma destul de mult și asta i-a afectat. Acesta e un avertisment pentru cei trecuți de 50 de ani. Trebuie să renunțăm la astfel de obiceiuri.

Îmi pare foarte rău pentru familia lui. Pentru prieteni, pentru Craiova, pentru fotbalul românesc. E unul dintere marile talente ale nostre ”, a spus Lucescu, pentru Digisport.

Citește și: Reacțiile din lumea sportului la aflarea veștii că Balaci a murit

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top