Connect with us
Mesut Ozil şi-a anunţat retragerea din selecţionata Germaniei!

Sport

Mesut Ozil şi-a anunţat retragerea din selecţionata Germaniei!

Vești proaste pentru echipa Germaniei! Mesut Ozil şi-a anunţat duminică retragerea din selecţionata Germaniei, evocând „rasismul” din criticile care l-au vizat după eliminarea Mannschaft-ului din primul tur al Cupei Mondiale de fotbal 2018, informează AFP.

„Cu inimă grea şi după o îndelungă reflecţie am decis ca, din cauza evenimentelor recente, să nu mai joc pentru Germania în meciurile internaţionale cât timp voi resimţi rasism şi lipsă de respect faţă de mine”, a scris jucătorul de origine turcă pe contul său de Twitter.

Criticat după ce s-a fotografiat alături de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, înaintea Mondialului din Rusia, Ozil a asigurat că gestul său nu a avut „nicio intenţie politică”.

„La fel ca în cazul multor oameni, rădăcinile mele ancestrale se întind în mai multe ţări. Am crescut într-adevăr în Germania, însă istoria familiei mele are rădăcini solide în Turcia. Am două inimi, una germană şi alta turcă”, a explicat jucătorul lui Arsenal Londra.

Ozil a rupt tăcerea după ce s-a aflat în centrul polemicii, în urma publicării faimoasei fotografii în care el şi compatriotul său Ilkay Gundogan (Manchester City) s-au pozat alături de şeful statului turc, aflat atunci în plină campanie electorală, înainte de a obţine un nou mandat de preşedinte.

Ce l-a deranjat pe Mesut Ozil

Acest lucru le-a adus celor doi jucători critici dure, mai ales după eliminarea prematură a campionilor mondiali din 2014 după faza grupelor CM 2018.

Unii observatori i-au acuzat de lipsă de loialitate faţă de Germania, în timp ce managerul naţionalei germane, Oliver Bierhoff, a mers până acolo încât a afirmat că Ozil ar fi trebuit exclus din lotul pentru Mondialul din Rusia.

În vârstă de 29 ani, Mesut Ozil a părut deranjat în special de absenţa sprijinului Federaţiei germane de fotbal (DFB) şi a preşedintelui acesteia, Richard Grindel.

Citește și: Coreea de Sud – Germania scor final 2-0. Rezumat video. Nemții, eliminați de la CM 2018!

„În timp ce eu am încercat să-i explic lui Grindel moştenirea mea, rădăcinile mele, şi în consecinţă să îl fac să înţeleagă motivele care m-au condus să fac această fotografie, el era mai interesat să vorbească de propriile poziţii politice şi să diminueze opinia mea.

Nu voi mai servi drept ţap ispăşitor pentru incompetenţa şi incapacitatea sa de a-şi face corect munca”, a conchis Ozil, autorul a 23 de goluri în 92 de partide disputate în tricoul naţionalei Germaniei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top