Vedete
Brigitte, la capătul puterilor. Cum a intervenit Florin Pastramă în scandalul dintre soție și fiul ei
Brigitte Pastramă se află într-un scandal de proporții chiar cu fiul ei de 19 ani, rezultat din prima sa căsătorie. Ea a mers la poliție pentru a depune plângere din cauza faptului că el și alți prieteni de-ai lui i-au vandalizat casa și i-au furat mașina, în timp ce erau sub influența substanțelor interzise. În plus, ar fi agresat-o pe aceasta și i-au adresat injurii. Chiar dacă a avut nevoie de spitalizare în urma acestui eveniment și a suferit mult din cauza fiului său, ea susține că este dispusă să îl ajute, iar Florin Pastramă va interveni și el să medieze situația.
Brigitte, la capătul puterilor. Cum a intervenit Florin Pastramă în scandalul dintre soție și fiul ei
Brigitte Pastramă a povestit cu lacrimi în ochi că de foarte multe ori a fost pusă în ipostaze neplăcute din cauza fiului ei, Robert Sfăt. Aceasta a fost nevoită să plătească sume mari pentru greșelile lui, chiar și acum provocând daune de 7800 de lei la mașina pe care a distrus-o. Cu toate acestea, ea a mărturisit că muncește doar pentru copiii ei, pentru a le fi lor bine și este dispusă să îl ajute pe Robert în momentul în care va învăța să gestioneze lucrurile. Până atunci, ea a declarat că nu-i poate da pe mână afacerile, riscând să cheltuie toți banii iresponsabil.
Florin Pastramă a declarat că a avut mereu o relație bună cu fiul soției sale, iar totul a degenerat în urma incidentului care a avut loc de curând. Cu toate acestea, el i-a transmis acestuia că îi va fi alături atât moral și este dispus să-l asculte dacă are nevoie, pentru a se liniști, cât și în ceea ce privește un acoperiș deasupra casei. Astfel, Pastramă îi pune la dispoziție fosta casă, unde locuiește acum doar mama lui, care îl va primi cu brațele deschise pe tânăr. El a mai mărturisit că vrea ca lucrurile să se liniștească și să devină o familie unită.
„Să-și vadă de treaba lui, să mă sune pe mine. Îi ofer casa unde am locuit eu până se rezolvă toate problemele. Mama mea îl așteaptă cu brațele deschise, cu masa pusă, ca și la noi. Noi vrem să fim uniți, nu vrem să-i facem rău, cu cuvinte mă refer. Doar să mă sune să stăm de vorbă.”, a spus Florin Pastramă în cadrul unui interviu.