Stil
Femeile voluptoase aduc pe lume copii mai inteligenţi
Femeile voluptoase aduc pe lume copii mai inteligenţi. Cercetătorii cred că acest lucru poate explica şi de ce unele femei reuşesc foarte greu să scape de depozitele adipoase de pe picioare şi fese de după naştere.
„Grăsimea din aceste zone este un depozit pentru dezvoltarea ulterioară a creierului copilului”, a declarat Will Lassek, specialist în sănătate publică.
„Hormonul masculin testosteron şi cel feminin, estrogen, controlează distribuţia depozitelor de grăsimi la pubertate şi apoi de-a lungul întregii vieţi”, a declarat doctorul Philip McTernan, profesor specializat în diabet şi metabolism.
„Femeile tind să aibă o siluetă în formă de pară, cu grăsimea depunându-se în regiunea coapselor, în timp ce în cazul bărbaţilor grăsimea este depozitată mai degrabă central, în regiunea abdomenului, de unde greutatea poate fi dată jos mai uşor. Mai mult, estrogenul încurajează depozitarea de grăsimi, în timp ce bărbaţii au mai multă masă musculară, deci un metabolism mai bun, care arde calorii mai repede”, a mai declarat cercetătorul.
În comparaţie cu bărbaţii, al căror organism conţine, în medie, între 9 şi 18% grăsime, femeile au un procentaj aproape dublu, media fiind undeva între 20 şi 30%, iar organismul va încerca să păstrez acest raport, potrivit celor de la Universitatea din Pittsburgh.