Știri
Brăila: Fără transport public de aproape o săptămână
Haos în Brăila. Transportul public de persoane nu funcționează de o săptămână din cauza unei greve a şoferilor de autobuz şi a vatmanilor. Angajaţii transportatorului public cer salarii mărite, în timp ce conducerea societăţii a început să facă angajări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Greva din transportul public de persoane din municipiul Brăila a început joia trecută şi de atunci au fost onorate doar cursele convenţie pentru muncitorii companiilor cu care societatea Braicar este sub contract.
Brăilenii care se deplasează în oraş sunt nevoiţi să se descurce pe cont propriu deoarece protestatarii anunţă că vor reveni pe trasee doar dacă primesc garanţii ferme privind majorarea salarială.
Angajaţii societăţii brăilene le-au explicat oamenilor cauzele protestului prin intermediul unui comunicat de presă: ”Suntem conştienţi de faptul că v-am provocat neplăceri în ultimele zile, traficul de călători a fost perturbat în Brăila din cauza protestului nostru spontan!
Ne cerem scuze, nu cerem nimic extraordinar, cerem o mărire de salariu, cerem condiţii de muncă civilizate, cerem să lucrăm doar opt ore sau ceea ce lucrăm suplimentar, să ne fie plătit în luna în curs!
Suntem şi noi cetăţeni ai acestui oraş, avem familii, avem copii!
Autorităţile nu vor să vorbească cu noi, ne cer doar votul la fiecare patru ani! Condiţiile de muncă sunt ca în Uganda, avem o singură linie de reparaţii la o flotă de 80 de autobuze!
Avem o firmă externă de curăţenie, două femei fac curăţenie în 80 de autobuze! Scriem aceste rânduri doar pentru ca voi, concetăţenii noştri, să ne înţelegeţi, să ne scuzaţi pentru faptul că trebuie să mergeţi pe jos şi sunteţi privaţi de transportul în comun în Brăila”.
Citește și: Un tânăr a murit pe peronul gării din Brăila, în timp ce aștepta trenul
În ultimele zile, conducerea Braicar a încercat să dezamorseze conflictu,l însă greviştii vor garanţii ferme că le vor fi majorate salariile cu peste 20%. Şefii regiei de transport susţin că o majorare a lefurilor mai mare de 7,5% ar destabiliza societatea, împingând-o spre faliment.
„Noi putem discuta doar în condiţiile legii, ei nu vor să renunţe la protest dacă nu primesc creşterea salarială. Nu putem să le dăm cât vor, să ne uităm pe cifrele societăţii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul general al SC Braicar SA Brăila, Cornel Săndulescu.
O poziţie asemănătoare a adoptat şi primarul Brăilei, Marian Dragomir, care a anunţat că pierderile înregistrate în ultimele zile, inclusiv despăgubirile promise brăilenilor care au abonamente de călătorie, vor fi acoperite de societatea de transport.
Ce propunere li s-a făcut angajaților
„Nu putem deconta contravaloarea abonamentelor. Cetăţenii trebuie despăgubiţi, din punctul meu de vedere societatea le va da reducere luna viitoare.
Iar salariaţilor li s-a făcut o propunere clară în cadrul unei întâlniri la care am participat şi eu, ca mediator: creştere sustenabilă de 7,5% şi acces nelimitat la documentele societăţii ca să vadă că nu se poate da mai mult.
Au refuzat, dar oferta rămâne valabilă”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir.
Situaţia este cu atât mai tensionată cu cât salariaţii ameninţă cu o demisie colectivă, în timp ce societatea Braicar a început să facă angajări.
„Nu se vorbeşte despre concedierea protestatarilor. Ei au primit înştiinţări conform cărora vor fi cercetaţi disciplinar pentru că au cel puţin trei zile în care nu au lucrat.
Greva lor a fost declarată ilegală, ei spun că este un protest spontan. Între şoferi sunt două curente. Unii vor să meargă mai departe cu protestul şi cer majorare salarială în două etape, iar ceilalţi ar renunţa pentru că şi-au dat seama că au exagerat, au familii şi pierd bani. Oricum în cadrul societăţii s-au făcut deja 14 angajări.
Miercuri sau joi noii şoferi trebuie să prezinte fişa medicală şi să facă instructajul, probabil începând de luni vor începe serviciul. Şi miercuri au mai fost depuse încă două cereri de angajare”, a precizat primarul Marian Dragomir.