Calin Popescu Tariceanu a fost trimis in judecata de procurorii DNA

07.07.2016
Calin Popescu Tariceanu a fost trimis in judecata de procurorii DNA

Momente delicate pentru presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, care a fost trimis in judecata pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului in dosarul Padurea Snagov si Ferma Baneasa. Magistratii DNA de la Serviciul Teritorial Brasov, au dispus trimiterea acestuia in judecata in stare de libertate. In prezent, dosarul a fost trimis inaltei Curti de Casatie si Justitie. Conform digi24.ro, referatul DNA arata care sunt acuzatiile formulate impotriva lui Tariceanu:

„La data de 15 aprilie 2016, in cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lamurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton, in depozitia luata sub juramant, a facut declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea / ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Astfel, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a mentionat in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre:
– retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului),
– implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare,
– actele de vanzare–cumparare vizand aceste bunuri.

Citeste si: Neculai Ontanu a fost trimis in judecata de procurorii DNA

DNA cere urmarirea penala a lui Titus Corlatean.Procurorii il acuza ca a impiedicat votul din Diaspora la prezidentialele din 2014

De asemenea, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a mai facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu inculpatii Tal Silberstein, Andronic Dan Catalin si Truica Remus, in contextul mentionat mai sus, intalnirile si discutiile purtate cu acesta din urma referitor la taxele notariale privind tranzactionarea imobilelor mentionate mai sus si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate.

In acelasi context, inculpatul a mai precizat, ca nu a avut o relatie apropiata cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzand totodata ca are cunostinta de relatia acestuia din urma cu inculpatul Tal Silberstein. Totodata, inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton a afirmat in mod nereal ca nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din Romania.

In contextul instrumentarii aceleiasi cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, in calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton, urmare a intelegerii acestuia din urma cu Tal Silberstein. De asemenea, inculpatul Marian Marius Dorin, a afirmat in mod nereal ca nu cunostea activitatea si atributiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, in conditiile in care acesta din urma era cunoscut in cercurile politice ca omul lui Tal.”