În sfârșit! Gestul pe care toată lumea îl aștepta de la Ștefan Bănică

3 min de citit
În sfârșit! Gestul pe care toată lumea îl aștepta de la Ștefan Bănică

Ștefan Bănică a fost gestul pe care fanii îl așteptau cu sufletul la gură. După 8 ani de relație cu Lavinia Pârva, ani în care cei doi au fost extrem de discreți și nu s-au expus des împreună, Bănică a postat prima poză de cuplu. Postarea a fost făcută pe contul de Instagram al lui Ștefan, cu descrierea – noi.

În sfârșit! Gestul pe care toată lumea îl aștepta de la Ștefan Bănică

Ștefan Bănică a postat prima poză alături de soția lui, Lavinia Pârva, după 8 ani de relație. Vedeta a făcut postarea pe Instagram, însoțită de scurta mențiune – noi. Este vorba despre o poză făcută într-o zonă de munte, care îi înfățișează pe cei doi îmbrăcați lejer, în timp ce se relaxează pe o bancă.

În sfârșit! Gestul pe care toată lumea îl aștepta de la Ștefan Bănică

Imediat după ce a publicat poza, au început să curgă aprecierile și comentariile din partea fanilor celor doi. Majoritatea au apreciat gestul făcut de către Ștefan Bănică, și au ținut să-l felicite pentru frumoasa lui soție.

Cineva chiar le-a sugerat să fie mai activi pe Instagram, dar nu separat, ci ca și cuplu.

„Sunteți o pereche minunată și frumoasă, și vă doresc să fiți fericiți până la adânci bătrâneți împreună/ Parcă sunteți în liceeni. Păcat că acei ani nu se mai întorc. Aveți grijă unul de celălalt și iubiți-vă că viața este scurtă./ Vrem mai des poze cu voi”, sunt câteva dintre mesajele de la fani.

Lavinia Pârva și Ștefan Bănică sunt împreună de 8 ani, și deși sunt persoane publice, relația lor a fost mereu caracterizată de discreție. Cei doi s-au căsătorit în 2017, într-o ceremonie pe malul mării din Bulgaria. În 2019, cântăreața a născut, făcându-l pe Bănică tată pentru a treia oară.

De-a lungul timpul au mai fost surprinși de paparazzi, însă aceasta este prima lor poză împreună postată de către Ștefan Bănică. Fanilor le-a plăcut și mai așteaptă și altele!

Share This Article
Follow:
Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *