Politic

Întâlnire Cioloș – Grindeanu la Palatul Victoria. Ce a spus fostul premier

Premierul Sorin Grindeanu și fostul prim-ministru Dacian Cioloș au avut o întâlnire joi la Palatul Victoria. Cei doi au sosit la sediul Guvernului în jurul orei 10.00.

Update, ora 14.34: Dacian Cioloș a afirmat, după discuția cu actualul premier, că Grindeanu i se apre un om determinat să aplice programul de guvernare, dar că nu i se pare deloc ușor să facă acest lucru.

„M-am întâlnit, am trecut în revistă principalele teme, proiecte, pe fiecare domeniu. A fost o primă discuţie. Mi s-a părut un om angajat şi hotărât să aplice programul de guvernare. Nu i-am dat sfaturi, că nu e cazul să-i dau sfaturi, am răspuns la întrebările pe care mi le-a pus”, a spus Cioloş.

El a afirmat că discuţia a fost „foarte aplicată” şi i-a spus lui Grindeanu că îi stă la dispoziţie dacă mai are nevoie de alte discuţii. Cioloş nu a vrut însă să comenteze măsurile din programul de guvernare, afirmând că acest subiect nici nu a fost abordat în cadrul întâlnirii.

Întâlnirea dintre premierul Sorin Grindeanu şi fostul prim-ministru Dacian Cioloş s-a încheiat în jurul orei 12.40, după două ore şi jumătate.

Cioloș precizase încă de ieri că va avea azi o discuție cu noul prim-ministru. ”O să-l aştept în seara asta când va veni la Guvern, însă am convenit să avem o discuţie mai aşezată în cursul zilei de mâine dat fiind că astăzi Guvernul intenţionează să organizeze deja această şedinţă”, a spus Dacian Cioloş.

Citește și: Dacian Cioloș și-a prezentat bilanțul: A scăzut numărul șomerilor, pensiile și salariile au crescut

Acesta intenţionează să-i prezinte lui Sorin Grindeanu proiectele pe care Guvernul tehnocrat le-a început şi care vor trebui continuate sau finalizate în perioada următoare.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-05T14:36:31+02:00 14:36

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More