Connect with us
Principesa Margareta a avut o poveste de dragoste cu un OM politic

Știri

Principesa Margareta a avut o poveste de dragoste cu un OM politic

Despre cuplul Principesa Margareta- Principele Radu Duda s-a vorbit mult în spațiul public, dar puține persoane știu și despre relațiile din trecutul celei care acum este Custodele Coroanei Regale.

Aceasta a avut o poveste de dragoste ca în filme timp de 5 ani cu fostul premier britanic Gordon Brown, cei doi fiind colegi a Universitatea din Edinburgh.

Aceasta poveste s-a terminat odată cu finalizarea studiilor, iar unele surse spun că politicianul britanic nu și-a revenit niciodată după acest episod.

”A fost singura mare iubire din viaţa lui”, a declarat un prieten al fostului premier

Gurile rele spun că Margareta s-ar fi săturat să audă numai discuții despre politică și din acest motiv relația dintre cei doi a ajuns la un final.

Principesa Margareta s-a căsătorit cu Radu Duda, pe atunci un tânăr actor, în 1996. Gordon Brown s-a căsătorit la rândul său în 2000, iar între 2007 și 2010 avea să conducă guvernul britanic.

Citeşte şi Probleme la parastasul Stelei Popescu. Decizia radicală luată de familie

Stela Popescu a decedat, în mod cu totul surprinzător, la finele lui noiembrie, lăsând în urmă foarte multă tristețe! Întreagă lume a plâns-o atunci pe marea artista.

Primul soț și nepoata ei au fost primii care au organizat funeraliile vedetei în cele mai mici amănunte!

La fel se va întâmplă, susțîn apropiații Stelei Popescu, și cu pomană de 40 de zile! În mod normal, ea ar fi trebuit să fie făcută la sfârșitul acestui an, dar, din păcate, va fi amânată până în ianuarie, dar nu din vină familiei.

“În jurul datei de 31 decembrie, urmă să aibă loc pomană actriței, dar ea se va decala pentru anul viitor! Motivul este legat de faptul că în perioada dintre Crăciun și Sf. Ion nu se organizează niciun parastas, astfel că nici cel al Stelei.

În aceste condiții, Dan Puican a anunțat că el va face o masă mare și va merge la cimitir cu pachete în jurul datei de 15 ianuarie”, au dezvăluit persoane de la Teatrul Contantin Tănase.

Citeşte şi Curtea Europeană de Justiție a decis: UBER este o companie de transport

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a adoptat miercuri o decizie aşteptată cu nerăbdare de serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber, pentru că aceasta clarifică dacă firma americană trebuie să respecte aceleaşi reglementări ca şi cele impuse firmelor de taxi.

ACTUALIZARE 10:50 – Reacția Uber în privinta deciziei Curții Europene de Justiție: „În majoritatea țărilor UE în care operăm sub legea transportului sau suntem în curs de reglementare, această hotărâre nu afectează mersul lucrurilor. Totuși, în continuare, milioane de europeni sunt împiedicați să folosească aplicații similare cu ale noastre. Așa cum a declarat noul nostru CEO, Dara, este necesar ca serviciile de tip Uber să fie reglementate, astfel vom continua dialogul cu autoritățile din Europa. Aceasta este abordarea noastră pentru a ne asigura că oricine poate comanda o cursă sigură la apăsarea unui buton”, a declarat purtătorul de cuvânt Uber.

ACTUALIZARE 10:30 – Compania Uber a precizat pentru Digi24 că decizia Curtii Europene de Justiție va stabili dacă Uber este „companie de tehnologie” sau de „Transport” (nu taxi). Asta, pentru că „Transport” înseamnă și Private Hire Vehicle (așa cum este reglementat Uber în Franța, Anglia, Italia) și ride sharing (cum este în Țările Baltice).

UBER este companie de transport

Uber, care în ultima perioadă a intrat în conflict cu autorităţile din mai multe state europene, a susţinut în faţa CJUE că se consideră, înainte de toate, drept un serviciu digital care joacă un rol de intermediar între particulari şi şoferi.

Cu toate acestea, argumentaţia Uber nu a convins avocatul general al CJUE, Maciej Szpunar. Acesta din urmă a estimat în luna mai că „platforma electronică Uber, chiar dacă este un concept inovator, ţine, în principal, de domeniul transportului şi în consecinţă trebuie să deţină licenţele şi acordurile cerute de dreptul naţional”.

Însă concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Citeşte şi Ce poze să nu publici pe Facebook de Crăciun sau de Revelion

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top