Connect with us
Recalcularea pensiilor începe! Ce categorii de pensionari sunt avantajate!

Știri

Recalcularea pensiilor începe! Ce categorii de pensionari sunt avantajate!

Vești mari pentru unele categorii de pensionari. Cei care au ieșit la pensie anticipat parțial din 2011 și până la jumătatea lui 2016 vor putea cere recalcularea pensiilor.

Recalculările pensiilor se vor face doar la cerere, iar dacă vor fi mărite, acestea vor fi acordate pentru viitor, nefiind vorba de nicio plată retroactivă.

Este vorba despre legea nr. 216/2017, care vine in completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Așa se face că persoanele care se pensionaseră înainte de iulie 2016 și care  avuseseră parte de condiții vitrege, acum, statul român încearca să se revanșeze față de aceștia.

„Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4) (este vorba de noul mod de calcul – n. red.).

Recalcularea (…) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului”, prevede Legea nr. 216/2017.

Nu este vorba despre o pensie retroactivă!

Începând din 17 iulie 2016, „cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare”, dispune acum Legea pensiilor, făcându-se referire la următoarele reduceri:

Te-ar putea interesa și: Ce spune Lia Olguța Vasilescu despre pensii și salarii

Două mari blocuri sindicale, BNS şi Cartele Alfa, se alătură grupării #rezist care protestează împotriva PSD şi a guvernului României în legătură cu schimbarea Codului Fiscal, a măsurilor ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Duminică se prefigurează a fi o zi extrem de turbulentă, cu foarte mulţi oameni în stradă, sindicalişti şi antipesedişti, toate nemulţumirile gravitând în jurul salariilor.

Sindicaliştii spun că mutarea impozitelor de la angajator la angajat va însemna rău pentru România. Sunt contrazişi însă de ministrul Muncii.

La Antena3, Olguţa Vasilescu a făcut precizări de ultimă oră în legătură cu pensiile şi salariile românilor, în 2018.

Cele mai importante declaraţii făcute de ministrul Muncii:

Prin legea pensiilor, noi nu facem decât să corectăm carenţele sistemului. Asta nu are niciun fel de legătură cu creşterea pensiilor de anul viitor, care nu este afectată sub nicio formă.

Pensiile vor creşte de anul viitor. Punctul de pensie va ajunge la 1.100 lei. Pensia minimă garantată de la 1 iulie va fi 640 lei
Vârsta de pensionare nu se schimbă.

Creşterea salariului minim brut pe economie va fi de la 1.250 la 1.450 lui pe lună.

Angajaţii pot verifica dacă li se plătesc contribuţiile.

Nu am făcut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat pentru a creşte salariile. Salariile românilor cresc prin legea salarizării sau hotărârile de guvern.

Acest transfer l-am făcut pentru a colecta mai mulţi bani la buget.

Pe de altă parte, se pregătesc proteste duminică.

Se anunță proteste în București duminică, 26 noiembrie. Blocul Național Sindical (BNS) și Cartel Alfa au anunțat, prin intermediul unui comunicat că vor ieși duminică în stradă.

La protestul din Capitală mai sunt așteptate 39 de grupuri civice și ONG-uri, dar și bucureștenii nemulțumiți de guvernarea PSD.

Mitingul a fost programat pentru ora 18.00, dar nu se specifică locul exact al protestului. Cele mai multe dintre manifestații au avut loc în Piața Victoriei, chiar lângă sediul Guvernului.

Sindicaliștii cer retragerea legilor justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

„România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010.

Confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile, atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE, haosul fiscal și deprecierea accelerată a leului, creșterea prețurilor și a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene și NATO.

Consecințele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunității politicienilor și a sărăciei”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.

„Biroul Executiv a hotărât realizarea unei acțiuni de protest în Bucrești și pe 12 decembrie, pentru că în paralel avem acțiuni de natură juridică, unele dintre ele vor ajunge la CCR”, a spus președintele BNS, Dumitru Costin, la Digi 24.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top