Știri
Satul din România unde nu există hoți. Criminalitatea este 0!
Incredibil, dar adevărat și se întâmplă chiar în România! În sud-vestul României, mai aproape de Belgrad decât de București, există un sat în care criminalitatea este 0!
În extremitatea sudică a judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, trăieşte cea mai mare comunitate de cehi din România.
Eibenthalul s-a înfiinţat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi, care avea ca scop colonizarea zonei de frontieră a Imperiul Austro-Ungar, în special din raţiuni militare.
Zona Porţilor de Fier a fost vizată în mod special, Eibenthalul fiind unul dintre cele câteva sate de „pemi” (locuitori ai Boemiei) care s-au înfiinţat în zonă în această perioadă.
Majoritatea coloniştilor au venit din Plzeň, Klatovy (din aceste două localităţi erau şi mulţi etnici germani printre colonişti, dar cu timpul aceştia s-au deznaţionalizat şi au adoptat limba cehă), Čáslav şi Beroun.
La Eibenthal nu există post de poliţie şi nici nu ar fi nevoie fiindcă nu se fură nimic. De altfel, în localităţile din Clisura Dunării infracţionalitatea este scăzută, localnicii care trăiesc în acest colţ al Mehedinţiului fiind oameni deosebit de liniştiţi, potrivit adevarul.ro
„Nu ne furăm căciula unii la alţii”
Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă din Şviniţa.
Aşa se face că potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul potrivit indicaţiilor din bileţele lasă pâinea, şi după caz, şi restul de la bani în plase.
“Procedăm aşa pentru că altfel nu se poate în zona aceasta, nu sunt magazine, doar aşa. Pot să spun că a devenit o tradiţie în localitatea aceasta acest obicei. Luăm plasa, verificăm banii, este scris şi un bileţel pe care îl verific, după care punem pâinea.
Nu s-a întâmplat niciodată să se fure din plasă nici pâinea, nici banii”, spune Iovan Giurşa, şofer de cinci ani pe maşina de pâine. „Nu ne furăm căciula unii la alţii”
„Eibenthal este un sat de etnie cehă, nu ne furăm căciula unii la alţii şi acest obicei îl avem din 1996. Aprovizionarea cu pâine se face din comuna Sviniţa de la aproximativ 20 de kilometri, se distribuie de trei ori pe săptămâni, marţi, joi şi sâmbătă.
Oamenii pun banii în plasă, nu aşteaptă să vină maşina, când vine şoferul îi pune pâinea şi omul şi-o ia când poate. Ei au găsit această metodă de a pune plasele agăţate pe stâlpi, din cauza faptului că maşina cu pâine vine când ei nu sunt acasă.
Nu s-au plâns niciodată că li s-a furat ceva”, spune Victor Doscocil, primarul comunei Dubova, de care aparţine satul Eibenthal, şi el fiu al acestui sat.