Connect with us
Cutremurul de astăzi din Italia a fost cel mai puternic din ultimii 30 de ani

Externe

Cutremurul de astăzi din Italia a fost cel mai puternic din ultimii 30 de ani

Italia este lovită de cutremure puternice din 24 august când in Amatrice s-a instalat dezastrul, specialiștii au analizat seismul din 30 octombrie 2016 și spun că a fost cel mai puternic din ultimii 30 de ani.

Italia a fost afectată duminică dimineaţă de un seism cu magnitudinea 6,5, cel mai puternic din ultimii 36 de ani din Peninsulă şi al patrulea în decurs de o săptămână, relatează Reuters şi Corriere della Sera, precizând că zeci de clădiri s-au prăbuşit, dar, din fericire, nu există decese.

Seismul, produs la ora locală 7.40 (8.40 ora României), a avut epicentrul în apropiere de oraşul istoric Norcia, din regiunea Umbria, la circa 100 de kilometri distanţă de oraşul universitar Perugia şi la 134 de kilometri distanţă de Roma. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Locuitorii din Norcia, speriaţi, au ieşit pe străzi, iar Basilica St. Benedict, din secolul al XIII-lea, s-a prăbuşit. Disperaţi, călugării şi localnicii au căzut în genunchi în faţa ruinelor, pentru a se ruga.

„Este o tragedie. Este lovitura de graţie. Biserica este distrusă”, a declarat episcopul Renato Boccardo, din Norcia, pentru Reuters.

“Toată lumea este blocată într-o stare fără sfârşit de frică şi stres. Sunt la capătul puterilor”, a spus Boccardo, referindu-se la miile de replice seismice care au zguduit zona din august, inclusiv două cutremure miercuri.

Distrugerea bisericii din Norcia a fost cea mai mare pierdere pentru patrimoniul artistic al Italiei după 1997, când un seism a dus la prăbuşirea plafonului Basilicii St. Francis de Assisi, aflată la 80 de kilometri mai la nord.

Biserica, care era centrul spiritual, istoric şi turistic al Norcia, a fost construită pe locul unde s-au născut fondatorul ordinului monastic Benedictin şi sora sa, Santa Scolastica, în 480.

Basilica şi complexul monastic care o înconjoară datează din secolul al XIII-lea. Altarele ridicate în onoarea Sfântului Benedict şi surorii sale fuseseră ridicate încă din secolul al VIII-lea.

Şi alte biserici au fost distruse duminică, printre care catedrala Santa Maria, din Norcia, construită în secolul al XVI-lea.

Însă majoritatea locuinţelor din localitate par să fi rezistat, iar locuitorii le-au mulţumit autorităţilor locale pentru anii de investiţii făcute în protecţia antiseismică.

La Castelluccio di Norcia, circa 20 de persoane sunt izolate, pentru că drumul este blocat. “Un domn a ajuns de la Macerata pentru a vedea ce este cu locuinţa sa, dar s-a rănit când a căzut şi nu poate să meargă. Am alertat serviciile de ajutor şi aşteptăm. Dar ştim că toate drumurile sunt blocate de dărâmături”, a spus proprietarul unei ferme din zonă, Augusto Coccia.

Unităţile de Protecţie Civilă din Italia, care coordonează intervenţia în situaţii de urgenţă, au anunţat că numeroase case au fost distruse duminică în regiunile Umbria şi Marche. Din fericire, acestea fie erau părăsite, fie locuitorii au reuşit să iasă înainte să se prăbuşească.

“Nu s-a înregistrat nici un deces, dar există un număr de oameni răniţi”, a spus şeful Protecţiei Civile, Fabrizio Curcio, adăugând că o singură persoană este în stare gravă.

Potrivit autorităţilor locale, oraşele şi satele care au fost deja afectate de seismul cu magnitudinea 6,2 din luna august au suferit din nou pagube importante.

“Cutremurul din această dimineaţă (duminică – n.r.) a lovit puţinele clădiri care erau încă în picioare. Va trebui să începem de la zero”, a mărturisit viceprimarul din Arquata del Tronto, Michele Franchi, pentru postul de televiziune RAI.

Preşedintele regiunii Marche a avertizat că până la 100.000 de oameni ar putea avea nevoie de ajutor după cutremur. “De la 10.000, riscăm să ajungem la 100.000 de oameni care vor avea nevoie de asistenţă”, a spus Luca Ceriscioli, referindu-se la numărul celor care nu mai au unde să locuiască.

La Roma, oamenii speriaţi au fugit din case, iar autorităţile au închis temporar metroul pentru a face verificări. De asemenea, Colosseumul şi restul monumentelor arheologice din capitală au fost verificate, dar nu au suferit probleme structurale.

Şi Vaticanul a fost închis timp de câteva ore pentru verificări.

Premierul Matteo Renzi şi-a anulat programul pentru ziua de duminică, pentru a putea coordona operaţiunile de intervenţie şi salvare.

Cutremurul a fost resimţit pe tot teritoriul Italiei, dar şi în Austria, Slovenia, Croaţia şi Bosnia-Herţegovina.

Potrivit experţilor, seismul de duminică a fost cel mai puternic după 1980, când un cutremur cu magnitudinea 6,9, soldat cu 2.735 de morţi.

În Italia acţionează două falii geologice, ceea ce o face una dintre ţările cu cea mai intensă activitate seismică din Europa. În 1908, un seism urmat de un tsunami a provocat moartea a 80.000 de oameni în regiunile Reggio-Calabria şi Sicilia din sudul ţării.

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top