Știri
Noul lider al reţelei Al-Qaida în Yemen a amenințat deja S.U.A.
După moartea lui Nasser al-Wuhayshi, noul lider al Al-Qaida în Yemen a făcut deja public un anunț prin care a amenințat S.U.A.
Qassim al-Raymi a devenit noul lider al rețelei Al-Qaida în Yemen imediat după ce Nasser al-Wuhayshi a fost ucis într-un atac american cu drone, luna trecută, în oraşul Mukalla.
Noul lider Al-Qaida în Yemen a făcut un anunț public imediat după numirea sa ,,Toţi trebuie să vă adunaţi şi să îndreptaţi săgeţile şi săbiile împotriva lor. Allah v-a ajutat împotriva acestui duşman, pentru că nu doar aţi ajuns în casa lui, ci, cu sprijinul lui Allah, aţi ajuns în adâncul inimii lui „. Declarația a fost făcută printr-o înregistrarea audio mai amplă, care durează 14 minute.
În discursul său, Raymi i-a adus un omagiu lui Wuhayshi, i-a jurat credinţă liderului Al-Qaida Ayman al-Zawahiri şi a făcut apel la atentate împotriva Statelor Unite.
Noul lider Al-Qaida a felicitat o coaliţie de grupări jihadiste din Siria pentru succesul recent în provincia Idlib, dar şi pe talibanii afgani pentru victoriile din ofensiva de primăvară.
În jurământul său față de Alah pentru investirea în funcția de noul lider Al-Qaida în Yemen, Raymi a spus ,,Jur să mă supun , să te ascult, în vremuri dificile şi de prosperitate, la bine şi la greu, să îndur discriminarea şi să nu îi contest pe cei de la putere, să lupt pentru jihad.”
Sursa foto: ibtimes.co.uk