Știri
Timmermans: Nu vrem ca deciziile tribunalelor din România să fie decise de un telefon de la partid
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a transmis luni un mesaj direct al Comisiei Europene pentru Guvernul României. Prim-vicepreşedintele Frans Timmermans a avertizat că UE nu va permite încălcarea statului de drept şi încercarea de a controla sistemul judiciar din România.
Timmermans a precizat foarte clar că nu vrea ca România să se întoarcă la perioada în care „deciziile tribunalelor erau decise de un telefon la sediul partidului central”.
„Comisia Europeană va fi nemiloasă şi nu va face diferenţe politice atunci când vine vorba despre statul de drept. De ce avem nevoie de o justiţie independentă? Simplu, separarea puterilor este un principiu fundamental al democraţiei, în special în democraţia europeană. Ne amintim vremurile în care deciziile tribunalelor erau decise de un telefon la sediul partidului central. Nu vrem să revenim la acele vremuri, mai ales în România. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu putem face compromisuri în privinţa independenţei justiţiei şi a statului de drept”, a declarat vicepreședintele CE la București.
Frans Timmermans a fost extrem de dur cu Guvernul de la București: NU am văzut niciun progres după publicarea raportului MCV:
Vicepreședintele Comisiei Europene și liderul socialiștilor europeni a vorbit despre „statul de drept” în discursul său de la SNSPA, unde a primit distincția de Doctor Honoris Causa.
Potrivit lui Frans Timmermans, acest concept de stat de drept se bazează pe lecțiile învățate de-a lungul vremii, „prin atrocități, care erau legale, votate. O democrație poate decide să voteze o lege care degradează natura umană”.
Mesajul lui Timmermans poate fi văzut ca o replică subtilă la declarațiile repetate ale liderilor PSD care au invocat votul majoritar de la alegerile din 2016.
„Democrația, statul de drept și respectul pentru drepturile fundamentale. Unii spun ar trebui să ne asculte pentru că avem majoritate. O democrație poate fi judecată mai degrabă prin protejarea minorităților, deoarece majoritatea de azi poate deveni minoritatea de mâine”, a spus Timmermans.
„Sunt și alte lucruri care se întâmplă, când statul de drept e amenințat: presa transparentă va fi automat asasinată, corupția va crește, este o problemă care afectează independența justiției”, a punctat Timmermans.