Sport
Mihai Neșu a vorbit după mult timp: „Dumnezeu a transformat suferința – Să ne vedem cu toții în Rai!”
Neșu a fost diagnosticat atunci cu fractură de vertebră cervicală și a rămas paralizat, iar de 8 ani se deplasează doar cu ajutorul scaunului cu rotile. De-atunci s-a îndreptat spre Dumnezeu.
Acum, Mihai a participat alături de 200 de tineri la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova ce a avut loc în acest an la Iași.
„După doi ani și jumătate de la accident m-am făcut ortodox”
Mihai n-a putut ajunge de la Oradea la Iași, dar a acceptat să le vorbească tinerilor prin intermediul Skype. „Îmi pare bine să ne vedem și rău că nu am putut ajunge acolo.
Eu am cunoscut Ortodoxia și am început să mă aproprii de Dumnezeu la 30 de ani. În viață nu există eșecuri, doar decizii greșite și drumuri care se închid. Dar Dumnezeu ne deschide altele, e mereu lângă noi și ne ajută. Neliniștea din sufletul meu m-a determinat să vin către Ortodoxie”, a spus Neșu.
Și-a amintit apoi de provocările care au urmat după accidentarea din 2011:
„Eu abia după doi ani și jumătate de la accident m-am făcut ortodox. Atunci am început să mă spovesc, să mă împărtășesc. Am avut o perioadă foarte grea cu mine, cu cei din jur și nu eram mulțumit de nimic.
Am crezut că nu mai există niciun fel de scăpare. Schimbarea sufletului nostru necesită timp, dacă l-am murdărit și stricat în timpul vieții. Mi-am dat seama că nu pot schimba de pe o zi pe alta și-am ascultat de duhovnicul meu. Doar cu ajutorul rugăciunilor am reușit”.
„Sunt mai fericit decât înainte de accident!” Neșu a povestit cum a ajuns inclusiv în mijlocul deșertului la Mănăstirea „Sfântul Antonie” din Arizona, acolo a vrut să-l întâlnească pe Părintele Efrem Filotheitul.