Stil
Semne care dau de bănuit că te inşală
Semne care dau de bănuit că te inşală:
Îţi spune că este despărţit de soţie/trece prin divorţ/a divorţat. De cele mai multe ori asta este o minciună. Ştim că pare un gest extrem, dar ar trebui să-i ceri actul de divorţ pentru a fi sigură. Dacă a fost sincer cu tine, nu va avea nicio problemă în a ţi-l arăta.
Nu reușești să ajungi la el acasă. Chiar dacă i-ai dat de înţeles că vrei să vezi cum arată locuinţa sa, bărbatul cu care te întâlneşti de ceva vreme nu te-a adus niciodată la el acasă. Atata timp cât găseşte mereu scuze pentru a nu-şi aduce iubita acasă, ar trebui să iei în calcul faptul că ascunde existenţa unei soţii, ori a unei alte iubite care deja s-a mutat cu el.
Întotdeauna preferă să vină la tine. Nu ţi-a dat nimic de bănuit că de fiecare dată insistă să va vedeţi la tine şi nu la el? În realitate este cel mai sigur loc pentru partenerul tău, căci acolo nu riscă sa fie prins de soţie sau de vreun prieten comun.
Întâlnirile în oraş sunt ciudate. Fie că alege locaruri obscure, fie că preferă să vă vedeţi la ore „nepotrivite” (la pranz), fie că nu ţi-a făcut cunoştinţă cu niciun prieten, toate acestea sunt semne care pot indica faptul că bărbatul e însurat ori implicat într-o altă relaţie.
Are o dungă suspectă pe deget. O urmă pe degetul inelar este un mare semn de întrebare cu privire la starea civilă a bărbatului, asta dacă nu-ţi arată actul de divorţ cu o dată recentă. Apropo, să nu-l crezi niciodată dacă îţi va spune că poartă verigheta în semn de respect faţă de fosta soţie. Cel mai probabil aceasta îl aşteaptă acasă.
Te-a trecut altfel în telefon. Numărul tău este salvat sub numele unui prieten sau te cheamă „Andrei M.” în loc de „Andreea M.” în agenda sa?! Atunci poţi fi sigură că rolul tău este cel de amantă.