Un lider UDMR asociază democrația cu spânzurătoarea

02.10.2016
Un lider UDMR asociază democrația cu spânzurătoarea

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras a criticat, în ultima şedinţă a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, solicitarea PNL de modificare a Regulamentului Camerei, astfel încât votul privind cererile DNA să fie votate la vedere, Mate arătând că îi este silă când unii încearcă să fie mai demagogi decât ar trebui să fie cineva care este om politic şi ”dacă nu votezi cum dictează strada, să fii spânzurat, pentru că aceasta înseamnă democraţie şi stat de drept”, scrie news.ro.

Liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu a afirmat în cadrul şedinţei că există foarte multă sensibilitate din partea opiniei publice, pe bună dreptate, în ceea ce priveşte modul în care se comportă Parlamentul în relaţia cu cealaltă putere în stat, cu Justiţia.

”Am constatat că sunt de multe ori atitudini controversate şi eu cred că noi trebuie să ne aşezăm în rândul aşteptărilor populaţiei. Cred, de asemenea, că parlamentarii nu sunt mai presus de lege şi că trebuie trataţi şi ei ca toţi ceilalţi cetăţeni. Drept pentru care vă propunem o modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care să se realizeze două schimbări.

Una: reducerea termenelor de sesizare a Comisiei juridice şi întocmirea raportului la 24 de ore şi, de asemenea, prezentarea raportului în plen tot în 24 de ore.

PSD propune ca directorii din învățământul preuniversitar să fie aleși de profesori

ULTIMA ORĂ. Alina Gorghiu, președinte unic al PNL

A doua propunere de modificare este ca votul pe care îl dau parlamentarii să fie vot deschis, astfel încât să nu mai existe controverse că unii au votat într-un fel, alţii în alt fel şi parlamentarii să-şi asume public votul pe care îl dau pe asemenea situaţii care până la urmă au avut un efect negativ asupra credibilităţii Parlamentului”, a spus Eugen Nicolăescu.

El le-a mai spus colegilor din Biroul permanent că toţi ar trebui să facă eforturi pentru a recredibiliza această instituţie fundamentală a statului român şi a solicitat Biroului Permanent procedură de urgenţă, pentru aprobarea Hotărârii Camerei Deputaţilor.

Deputatul UDMR Mate Andras a intervenit în discuţie, pe subiectul votului deschis, în cazul cererilor DNA.

”Ştiu că nu va suna foarte, cum să spun, popular, dar chiar mi-e silă când încercăm să fim mai demagogi decât ar trebui să fie cineva care este om politic. Deci acela care a scris, care a avut ideea ca votul să fie deschis, eu l-aş ruga – nu ştiu cine este colegul nostru care eventual este la Facultatea de Drept – să aducă persoanei care a redactat asemenea lucrare o Constituţie şi cursuri de drept pentru că a solicita în asemenea cazuri, când e vorba de persoană, un vot deschis e o aberaţie şi atentat la democraţie”, a spus Mate Andras.

Reprezentantul UDMR a continuat spunînd că în acest fel ar trebui să modifice şi Legea privind alegerea preşedintelui şi al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, să fie vot deschis şi obligatoriu, iar ”dacă nu votezi cum dictează strada, să fii spânzurat, pentru că aceasta înseamnă democraţie şi stat de drept”.

”Deci, fără nicio grabă, nu trebuie procedură de urgenţă. Poate cei care au redactat aceasta vor reuşi să citească nişte cursuri de drept. Eu propun să mergem pe procedură obişnuită, fără nicio grabă şi sper că în următorul Parlament – am declarat public că nu mai candidez – cei care vor veni nu se vor ocupa de demagogie”. a mai precizat deputatul UDMR.

Solicitarea grupului PNL pentru procedură de urgenţă a fost respinsă la vot în Biroul permanent, care a decis repartizarea proiectului la Comisia de Regulament.

”Comisia de Regulament o va difuza spre ştiinţa colegilor deputaţi, deputaţii vor putea aduce amendamente şi să facă observaţii şi va fi dezbătută în Comisia de Regulament”, a spus preşedintele interimar al Camerei, Florin Iordache.

”Din păcate, va trebui să vă asumaţi public o asemenea atitudine prin care chiar nu sunteţi interesaţi de ceea ce doresc cetăţenii acestei ţări”, a răspuns liberalul Eugen Nicolăescu, după votul din Biroul Permanent.