Horoscop mai 2018 Taur – Oana Hanganu

Hanganu Oana
30.04.2018
Horoscop mai 2018 Taur – Oana Hanganu

Horoscop mai 2018 Taur – Oana Hanganu. Taurii trebuie să renunțe la persoane sau situații care nu le mai sunt de folos. Din 15 mai, viața lor începe să se schimbe cu adevărat. 

În cuplu e nevoie de tact și răbdare, pentru a nu reactiva sau amplifica probleme din trecut.

Horoscopul lunii mai 2018 pentru zodia Taur anunță mari schimbări în plan personal, ambiție și succes în carieră, noroc la bani, dar și risc de ceartă în cuplu din cauza unor secrete care ies la lumină sau din cauza geloziei și suspiciunii.

BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA |

SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORNVARSATOR | PESTI

În prima parte a lunii mai, Uranus, planeta Surprizelor, se va mai afla în zodia Berbec și în ”casa Trecutului și a secretelor” din astrograma Taurilor, unde se află și asteroidul Chiron, supranumit în astrologie ”Vindecătorul”.

Taurii trebuie să își rezolve probleme din trecut, să se detașeze de un fost partener sau să renunțe la situații care nu le mai sunt de folos.

Intrarea planetei Uranus în zodia Taur, în data de 15 mai, va schimba viața nativilor și îi va ajuta să se ”reinventeze”. Va fi un proces de durată, pentru că Uranus va rămâne în semnul Taurului timp de 7 ani. Schimbarea va începe acum, pentru că în aceeași zi de 15 mai, în zodia Taur, va fi și Luna Nouă.

Mai mult, la momentul de Lună Nouă, în zodia Taur se va afla și planeta Comunicării, Mercur. Nativii își vor schimba modul e a relaționa, modul de a comunica sau de a-și pune planurile și strategiile în aplicare.

Iar Soarele, aflat tot în zodia Taur, va amplifica magnetismul personal și norocul nativilor,

Horoscop mai 2018 Taur : Marte intră în Vărsător

În 16 mai, planeta Acțiunii, Marte, va intra în zodia Vărsător și va activa sectorul Carierei din astrograma generală a Taurilor și îi va motiva să facă pașii necesari pentru a obține promovarea pe care o merită sau job-ul pe care îl doresc.

În 19 mai, Venus, planeta care îi patronează, va intra în zodia Rac și, până în iunie, le va purta noroc în afaceri, călătorii și negocieri, le va aduce succes la examene și le va armoniza relațiile cu frații, vecinii sau principalii colaboratori.

În 21 mai, Soarele va intra în zodia Gemeni și, timp de o lună de zile, va acționa în ”casa Banilor” din astrograma Taurilor, unde, în ziua de 30 mai, va ajunge și Mercur, planeta Comunicării, afacerilor și călătoriilor.

Luna Plină din data de 29 mai va avea loc în zodia Săgetător și va fi un moment important pentru bugetul nativilor care fie vor primi un credit, fie vor fi premiați la serviciu, fie vor beneficia de creșterea veniturilor pe care le încasează partenerul de viață.

Așadar, sfârșitul lunii mai se anunță a fi plin de oportunități financiare pentru Tauri.

În plan personal, trebuie menționat aspectul tensionat dintre Soare și Marele Benefic Jupiter, acum retrograd. Acesta se va forma în prima parte a lunii și va cere tact și răbdare din partea nativilor Taur, dar va încuraja discuțiile sincere și găsirea soluțiilor sau luarea unor decizii importante.

În ultima parte a lunii, comunicarea în cuplu va fi ajutată de intrarea planetei Venus în zodia Rac și în sectorul Comunicării din astrograma lor.

Taurii vor deveni mai empatici, mai răbdători, mai atenți la nevoile partenerului și mai dorinici să își exprime sentimentele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *