Externe
A venit lovitura supremă pentru pensionari! Anunțul făcut de șefa Uniunii Europene
Şefa Comisiei Europene s-a declarat încrezătoare că până la sfârşitul anului va putea fi produs un vaccin împotriva coronavirusului. Până atunci, însă, cei în vârstă să stea în case. Mai precis, e posibil ca pensionarii să stea în case până la sfârșitul anului.
În opinia sa, două dintre cele mai promiţătoare echipe de cercetare se află în Europa.
Producție în masă
„Sper că vor produce un vaccin până la sfârşitul anului”, a declarat înalta oficialitate europeană, anunţând că există planuri pentru a începe în curând testele clinice, fără a oferi alte detalii. O serie de paşi vor fi urmaţi pentru aprobarea unui vaccin şi pentru trecerea la producţia în masă. Pentru o campania rapidă de vaccinare, Uniunea Europeană a discutat deja cu producătorii pe tema capacităţilor globale de producţie, a explicat Von der Leyen.
Atenție la vârstnici
Pe de altă parte, şefa Comisiei Europene a anticipat că restricţiile impuse persoanelor în vârstă – mai ales în cazul celor care trăiesc în cămine de bătrâni – vor trebui să rămână în vigoare cel puţin până la sfârşitul anului din cauza pandemiei de coronavirus. „În lipsa unui vaccin, contactele cetăţenilor în vârstă vor trebui restricţionate cât mai mult cu putinţă. Ştiu că este greu şi că singurătatea este o povară. Dar este o chestiune de viaţă şi de moarte. „Trebuie să învăţăm să trăim cu virusul pentru multe luni, probabil până anul viitor”, a mai spus şefa executivului european.
Multă răbdare
Trebuie să rămânem disciplinaţi şi să avem foarte multă răbdare”, a avertizat ea. Ursula von der Leyen şi-a exprimat convingerea că şcolile şi centrele de îngrijire ar putea fi redeschise mai devreme. „Copiii şi adolescenţii vor avea mai multă libertate de mişcare mai rapid decât persoanele în vârstă şi cele cu afecţiuni medicale preexistente”, a apreciat şefa CE.
Bidasca violeta
12 aprilie 2020 at 21:55
Sa o ia dracu de handicapata Sa-si injecteze in creer vaccinul si sa nu mai dea atate ordine
Florea
12 aprilie 2020 at 19:20
Da, și la sfârșitul anului vor injecta un vaccin care să rezolve problema. Cine nu va dori să se vaccineze va pierde probabil pensia sau alte asemenea. Asta înseamnă UE.
Ursula
12 aprilie 2020 at 17:57
Pt.ca sa scape de ei. Sa innebuneasca si sa moara! Multumim Ursula “ca aveti atata compasiune si grija de noi”!!
Anghel Curty Jr.
12 aprilie 2020 at 17:54
STRUCTURILE EUROPENE – C.E., UE, ETC SUNT ENTITĂȚI POLITICO-ECONOMICE, NICI ÎNTR-UN CAZ STRUCTURI SUPRASTATALE, CÂTĂ VREME NU EXISTĂ UN SISTEM CONSTITUȚIONAL, O CONSTITUȚIE A UE!!! ASTFEL, DE SIN ȘI DE IURE, ORICE DECIZII CU IMPACT CLAR ASUPRA CETĂȚENILOR ȘI A STATELOR MEMBRE SUNT LOVITE D.P.F.V.D. JURUDIC DE TOTALĂ NULITATE! LUÂND ÎN DISCUȚIE DECLARAȚIA FĂCUTĂ MAI SUS, SE DISTINGE CLAR – FĂRĂ ECHIVOC – INTENȚIA VĂDITĂ DE VACCINARE FORȚATĂ A TUTUROR CETĂȚENILOR CONDAMNAȚI PE TERMEN NELIMITAT MOMENTAN LA DOMICILIU FORȚAT, CEA MAI MARE PARTE A LUMII FIIND ÎN ACSET MOMENT, AIDOMA CELUI MAI MARE LAGĂR DE CONCENTRARE, DE DIMENSIUNI MONDIALE, LAGĂR RIDICAT CU COSTURI ZERO, CU GARDIENI CU COMPORTAMENT ABUZIV-TOTALITAR-DISCREȚIONAR, CU PEDEPSE MULT SUPRADIMENSIONATE COMPARATIV CU-CEL MAI ADESEA-PREZUMPȚIA DE NEVINOVĂȚIE!!! MAI MULT, SENTINȚA AUNȚATĂ CU NEDISIMULATĂ VOIOȘIE A CUCERITORULUI VICTORIOS, CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA MAXIMĂ CA ACEST AREST LA DOMICILIU SĂ DUREZE CLAR PÂNĂ ANUL VIITOR, ÎN TIMP CE OFICALII ROMÂNI CAUTĂ SĂ NE PREGĂTEASCĂ DIN APROAPE ÎN APROAPE CU CÂTE O LUNĂ PRELUNGIRI, PÂNĂ SE VA GĂSI ” VACCINUL MINUNE” -CARE ALTMINTERI ȘTIM CĂ NORMAL TREBUIESC MINIM 2-3 ANI DE TESTE DE LABORATOR PE VOLUNTARI PE MIN. 2-3 VARIANTE DE VACCIN, NE ARATĂ CLAR INTENȚIA DICTATURII PRN CEEA CE SR PETRECE ÎN MOMENTUL ACTUAL! CUNOAȘTEM PROPUNERILE-PROIECT ALE LUI BILL GATES-MELINDA GATES, SOROS, ROTCHSIELD, ROCKEFELLER, VU PRIVIRE LA VACCINURILE CU VALENȚE-EFECTE ASCUNSE: DE STERILIZARE A POPULAȚIEI TINERE ȘI DE DECLANȘAREA DE EFECTE SECUNDARE PE AFECȚIUNILE SOECIFICE VÂRSTNICE-EUTANASIERE! DEȘI MĂRTURISESC SINCER CĂ ACTELE DE LA GENEVA ȘI NUREMBERG CU PRIVIRE LA ASEMENEA FAPTE PREVĂD CLAR PEDEPSELE PEBTRY FAPTE SIMILARE TESTATE ÎN LABORATOARELE NAZISTE CA AISCWITZ, ETC. NU TREBUIE DECÂT O MÂNĂ DE AVOCAȚI CURAJOßI CARE SĂ IA TAYRUL DE COARNE ȘI DEJA SĂ ALCĂTUIASCĂ DOSARELE CELOR VINOVAȚI DE CEEA CE S-A ÎNCEPUT!!! CÂT ÎNCĂ NU-I PREA TÂTZIU!!!